Antena 3 CNN Coronavirus Vaccinul anti-COVID protejează și împotriva altor cauze de deces. Mortalitatea vaccinaților, redusă la o treime din cea a nevaccinaților

Vaccinul anti-COVID protejează și împotriva altor cauze de deces. Mortalitatea vaccinaților, redusă la o treime din cea a nevaccinaților

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:36 23 Oct 2021 Modificat la 13:03 23 Oct 2021

Astfel, este mai puțin probabil ca vaccinații să moară în lunile următoare vaccinării, indiferent de cauză, prin comparație cu nevaccinații, adaugă sursa citată.

"Cei care s-au vaccinat cu Pfizer, Moderna sau Johnson & Johnson (cele trei vaccinuri omologate în SUA, n.r.) au un risc de mortalitate non-COVID mai scăzut decât cei din grupul comparativ de nevaccinați", au menționat cercetătorii într-un raport săptămânal al Centrului american pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

"Acest studiu, care reconfirmă siguranța vaccinurilor anti-COVID, arată că rata deceselor în rândul persoanelor vaccinate este mai scăzută, chiar dacă sunt excluse decesele provocate de COVID. Acest rezultat se adaugă dovezilor în creștere, aduse de alte cercetări, care spun că vaccinurile sunt eficiente în fața infecțiilor, bolilor grave și deceselor determinate de coronavirus",  a precizat Stanley Xu, cercetătorul-șef, într-un răspuns pentru CNN.

Echipa condusă de Xu a studiat 6,4 milioane de persoane care s-au vaccinat anti-COVID și i-a comparat cu cele 4,6 milioane de persoane care au primit vaccin anti-gripal în ultimii ani dar care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului.

Decedații de COVID și cei pozitivi, dar morți din alte cauze, separați din datele analizate

Cercetătorii au separat persoanele care au decedat din cauza COVID sau care au primit un rezultat pozitiv la coronavirus și au murit ulterior, din alte cauze.

"În perioada decembrie 2020  - iulie 2021, persoanele care au primit vaccin împotriva coronavirusului au avut rate de mortalitate mai scăzute la cauze non-COVID, prin comparație cu persoanele nevaccinate, rezultatele fiind obținute după ajustarea datelor în funcție de vârstă, sex, rasă și etnicitate", arată concluziile studiului citat de CNN.

Astfel,

  • în cazul persoanelor care au fost injectate cu două doze de Pfizer, probabilitatea de deces din cauze non-COVID a fost de 34% din cea a persoanelor nevaccinate
  • în cazul persoanelor vaccinate cu două doze de Moderna, probabilitatea de deces a fost de 31% din cea a nevaccinaților
  • în cazul persoanelor care au primit doza unică de Johnson and Johnson, probabilitatea a fost de 54%

Potrivit cercetătorilor, aceste rezultate se explică în parte prin faptul că oamenii care se vaccinează tind să fie mai sănătoși decât cei care refuză vaccinul.

"Mortalitatea mai scăzută în urma vaccinării anti-COVID sugerează efecte benefice importante asupra sănătății, care vor fi examinate în analize ulterioare", arată cercetătorii, care concluzionează că, în SUA, toate persoanele care au cel puțin 12 ani ar trebui să se vaccineze contra coronavirusului cu produsele aprobate pentru piața americană.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole