E vorba de un soi mai dulceag, mai aromat și mai iute decât cel din import, spun creatorii acestui usturoi, adică specialiștii Stațiunii de Cercetare Legumicolă Buzău.
Usturoiul Benone, un soi mai dulceag, mai aromat și mai iute decât cel din import
Numele a fost atribuit cu acordul artistului Benone Sinulescu, născut în județul Buzău.
Hotărât să relanseze tradiția cultivării usturoiului în apropiere de Râmnicu Sărat, Valentin Jecu a apelat în urmă cu cinci ani la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare în Legumicultură din Buzău.
Usturoiul Benone, deja omologat, aproape gata să ajungă pe mesele românilor
Cercetătorii de acolo au reușit să preia soiurile locale, pe cale de dispariție și să dezvolte altele noi.
Dintre acestea, usturoiul Benone a fost deja omologat și este aproape gata să ajungă pe mesele românilor.
Anul acesta a înființat o cultură de 15 hectare cu acest soi și se așteaptă la o recoltă foarte bună.
"Acest soi de ustoroi a fost botezat după numele îndrăgitului solist de muzică populară, Benone Sinulescu.
Cercetător: `nea Beni s-a bucurat când a aflat că numele său este atribuit unui soi local de usturoi
De altfel, între cercetătorii buzoieni și `nea Beni există o relație de prietenie strânsă. Artistul s-a bucurat când a aflat că numele său este atribuit unui soi local de usturoi", spune Costel Vânătoru, cercetător la Stațiunea de Cercetare Buzău.
Usturoiul Benone va fi ambalat în plase de rafie, în cantități mici, pentru a rezista multe luni în condiții minime de păstrare.
Pentru noul sortiment, fermierul din comuna Râmnicelu a primit deja comenzi de la câțiva producători buzoieni de cârnați de Pleșcoi, dar și de la un supermarket din Vrancea. Soiul de ustoroi Benone a ajuns la cultivatori din întreaga țară.