„Vreau să le transmit alegătorilor că noi am înțeles mesajul și că suntem conștienți de faptul că viitorul Guvern va trebui să ia în considerare așteptările tuturor cetățenilor României, îngrijorările și întrebările lor. Va trebui mai multă empatie, transparență și o comunicare mai bună.
Noi, USR PLUS, ne-am formulat deja prioritățile. Sunt măsurile cu care noi am mers în campanie, o sinteză a celor 40 de angajamente de guvernare, cele mai importante lucruri care vor trebui să se regăsească în viitorul program de guvernare” -.a declarat Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS.
Viitorul premier nu va fi negociat la televizor
USR PLUS este gata să-și asume guvernarea alături de PNL și UDMR au anuntat totodata liderii USR PLUS.
„Este important să venim cu un plan de reforme care să dea predictibilitate românilor și României, cât mai repede”, a mai declarat Dacian Cioloș. Acesta a preciat de asemenea ca este esential sa sustina un candudat credibil la functia de premier.
„În legătură cu viitorul premier, credem că este esențial să susținem un candidat credibil. Acest lucru va fi discutat la negocierile și consultările cu președintele, nu negociat la televizor. Este clar, însă, că acest candidat trebuie să aibă capacitatea de a uni forțele reformiste de dreapta. Din punctul nostru de vedere, e nevoie de un nou început după aceste rezultate, a subliniat Dacian Cioloș.
„Vor fi decizii ferme pe care le vom solicita în următoarea coaliție de guvernare. Este posibilă formarea unei majorități decente din USR PLUS, PNL și UDMR, o majoritate care să poată să ducă la îndeplinire aceste angajamente ale USR PLUS și ale României, legate de pensiile speciale, de eliminarea imunităților și altele. a declarat și Dan Barna, copreședintele USR PLUS.
Votarea în Parlament a iniţiativei "Fără penali în funcţii publice" şi organizarea unui referendum pentru schimbarea Constituţiei în primele trei luni de la încheierea pandemiei, desființarea Secției de anchetare a magistraților, eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari şi primari, DNA-ul pădurilor şi zero taxe pe salariul minim sunt câteva dintre cerințele cu care USR-PLUS merge la negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare.
Alianța USR PLUS propune ca negocierile să se desfășoare în trei etape:
- Agrearea obiectivelor de politici publice comune
- Agrearea structurii guvernamentale
- Agrearea mandatelor obținute de fiecare partener și a obiectivelor asumate pentru fiecare portofoliu
USR-PLUS vrea un protocol extins al coaliției de guvernare, care să cuprindă propunerile din "Revoluția bunei guvernări". Iata cerințele USR-PLUS penntru protocolul extins al coaliției de guvernare:
O Românie fără hoție
- 1. Fără penali în funcții publice. Pe termen scurt (primele 100 de zile): votarea în Parlament a inițiativei civice susținute de peste 1 milion de români. Pe termen mediu (primul an): organizarea referendumului de revizuire a Constituției.
- 2. Fără pensii speciale. Pe termen scurt (primele 100 de zile): votarea în Parlament a proiectelor de lege de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari, respectiv pentru aleșii locali. Pe termen mediu (primul an): angajarea dialogului cu celelalte categorii beneficiare de pensii speciale și pregătirea legislației aferente. Pe termen lung (2-4 ani): dezbatere publică și parlamentară și adoptarea legislației.
- 3. Să nu mori cu dreptatea în mână. Pe termen scurt (primele 100 de zile): desființarea Secției speciale pentru investigarea magistraților, eliminarea schemei de pensionare anticipată a magistraților. Pe termen mediu (primul an): asigurarea suportului logistic necesar pentru DNA și DIICOT (alocări bugetare și proces transparent de achiziții publice și recrutare personal), informatizarea sistemului de Justiție.
Un stat reformat
- 1. 300 de parlamentari, primari în două tururi și reforma electorală. Pe termen scurt (primele 100 de zile): 300 de parlamentari, alegeri în două tururi pentru primari și președinții de consilii județene, creșterea numărului de parlamentari ai Diasporei. Pe termen mediu (primul an): extinderea votului prin corespondență și la votul intern. Pe termen lung (2-4 ani): introducerea votului electronic și trecerea la un sistem de vot pe bază de liste deschise.
- 2. Transparență totală. Pe termen scurt (primele 100 de zile): adoptarea în Camera Deputaților a proiectului USR PLUS privind accesul la informațiile publice. Pe termen mediu (primul an): publicarea tuturor contractelor de achiziții publice, platformă de transparență bugetară totală cu toate cheltuielile defalcate.
- 3. O Administrație în slujba cetățeanului: Fără mii de agenții, Fără baroni locali, Primării mai puține și mai eficiente, O Românie fără impostură.
- 4. Cetățenie digitală. Pe termen scurt (primele 100 de zile): Legea cărții de identitate electronice și legea domiciliului electronic, clarificarea rolului juridic al punctului de contact unic electronic. Pe termen mediu (primul an): normele de implementare și pregătirea implementării. Pe termen lung (2-4 ani): implementare.
Sănătate cu prioritate
- 1. Fondul de finanțare pentru o infrastructură sanitară modernă. Pe termen scurt (primele 100 de zile): pregătirea și adoptarea documentelor de politică publică privind implementarea și finanțarea. Pe termen mediu (primul an): pregătire proiecte finanțate de UE, decizie alocări bugetare, implementare. Termen lung (2-4 ani): implementare.
- 2. Stimulente pentru a ne menține sănătoși, nu bolnavi. Pe termen scurt (primele 100 de zile): pregătire strategie de prevenție în sănătate, inclusiv mecanisme de implementare și finanțare. Pe termen mediu: adoptare strategie și legislație primară și secundată, proiecte finanțate UE, implementare. Pe termen lung (2-4 ani): implementare.
- 3. Dreptul de a alege în sănătate. Pe termen mediu (primul an): pregătire și adoptare documente de politică publică, adoptare legislație primară și secundară. Pe termen lung (2-4 ani): implementare.
- 4. Acces garantat la medicamente esențiale. Pe termen scurt (primele 100 de zile): adoptarea legislației și aplicarea celei existente. Pe termen mediu și lung: implementare.
- 5. Siguranța pacientului pe primul loc. Pe termen scurt (primele 100 de zile): pregătire document de politică publică. Pe termen mediu (primul an): adoptarea documentului de politică publică și a legislației primare și secundare, decizii de finanțare, inclusiv proiecte finanțate de UE, implementare. Pe termen lung (2-4 ani): implementare.
- 6. Medic și pacient la un click distanță. Pe termen scurt (primele 100 de zile): pregătire document de politică publică privind constituirea unui fond de inovare în sănătate, inclusiv sursele de finanțare. Pe termen mediu (primul an): adoptarea documentului și a legislației primare și secundare, decizii de finanțare, inclusiv proiecte finanțate de UE. Pe termen lung (2-4 ani): implementare.
Educație ca la carte
- 1. Fără politică la școală. Pe termen scurt (primele 100 de zile): analiza situației numirilor de inspectori și directori de școli, modificarea criteriilor de numire pentru deschiderea profesiei și implicarea absolvenților de masteruri educaționale. Pe termen mediu (primul an): modificarea Legii educației și a legislației secundare. Pe termen lung (2-4 ani): implementare.
- 2. Dreptul de a alege în educație. Pe termen scurt (primele 100 de zile): pregătirea și adoptarea documentului de politică publică. Pe termen mediu (primul an): adoptare legislație primară și secundată. Pe termen lung (2-4 ani): implementare.
- 3. Școala de la 8 la 5, masă caldă și Școală după școală. Pe termen scurt (primele 100 de zile): pregătirea și adoptarea documentului de politică publică. Pe termen mediu (primul an): pregătire proiecte finanțate de UE, decizie alocări bugetare, implementare. Pe termen lung (2-4 ani): implementare.
- 4. Sprijin pentru școala online. Pe termen scurt (primele 100 de zile): pregătirea și adoptarea documentului de politică publică. Pe termen mediu (primul an): pregătire proiecte finanțate de UE, implementare. Pe termen lung (2-4 ani): implementare.
În ceea ce privește organizarea Guvernului, USR-PLUS propune ca ministerele să fie organizate sub formă de clustere, în jurul unui obiectiv mare de politici.
Structura propusă pentru viitorul guvern:
- Cluster I „România puternică și credibilă” - Externe (include Diaspora), Interne, Justiție, Apărare
- Cluster II „România modernă și verde” - Dezvoltare și investiții publice (include fonduri europene, care nu sunt o activitate în sine, ci o sursă de fonduri pentru dezvoltare), Cercetare, inovare, Antreprenoriat și adaptare economică, Tehnologiile viitorului, Infrastructură, Finanțe, Gestionarea avutului public (companii de stat și alte active), Agricultura și spațiul rural, Mediu, Tranziție energetica, Turism
- Cluster III „România bună cu toți cetățenii ei” - Politici Sociale, Relații de muncă și politici de angajare, Sănătate, Educație, Cultură, Cetățenie activă și tineret, Sport
- Cluster IV Buna Guvernare – coordonarea politicilor transversale de la centrul guvernului - Cancelaria Guvernului, Secretariatul General al Guvernului.