„Prin acțiunile întreprinse de la preluarea mandatului, ministrul Tanczos Barna a demonstrat că nu este deloc interesat de apărarea Mediului, ci mai degrabă de distrugerea lui. Așa cum nu este interesat de respectarea legii, ci de mai degrabă de apărarea intereselor unor „băieți deștepți”. Ultima dovadă în acest sens: inaugurarea cu mare pompă a unei lucrări ilegale pe Crișul Alb”, transmite USR.
„Mai multe anchete de presă au evidențiat, în mod repetat, cum această guvernare PSD-PNL-UDMR este în cârdășie cu mafia lemnului, iar domnul Tanczos Barna a «executat» în cel mai evident stil mafiot un inspector șef al Gărzii de Mediu Timișoara, care a deranjat interesele PSD și PNL. Îl vom chema pe ministrul Mediului în fața Parlamentului și îi vom cere să explice ceea ce pare să fie un jurământ de sânge făcut cu PSD și cu PNL pentru a proteja mafia pădurilor. Vedem, iarăși, cum mafia, partidele și instituțiile de forță și-au dat mâna ca să facă bani într-un sistem cleptocrat, de tip iliberal, iar singura opoziție democratică care se luptă cu ei este USR. Ne vom lupta și în continuare, pentru 2024”, declară Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, citat de Mediafax.
Potrivit comunicatului USR, cea mai recentă dovadă de sfidare a legii și a Justiției din România, precum și a cetățenilor care își doresc un mediu sănătos pentru un trai sănătos, a fost furnizată de ministrul Tanczos Barna zilele trecute, când „s-a grăbit să inaugureze cu mare pompă barajul de la Mihăileni, lucrare ilegală a cărei autorizație de construcție a fost suspendată pe 22 martie de Tribunalul Cluj”.