Antena 3 CNN Politică USR acuză Comisia Europeană că ”tratează cu superficialitate” problemele din justiție: ”Se face că nu vede tot ceea ce se întâmplă”

USR acuză Comisia Europeană că ”tratează cu superficialitate” problemele din justiție: ”Se face că nu vede tot ceea ce se întâmplă”

2 minute de citit Publicat la 16:34 25 Iul 2024 Modificat la 16:34 25 Iul 2024

USR a criticat, joi, Raportul Comisiei Europene privind statul de drept din România, spunând că tratează cu "superficialitate" problemele din justiţie şi este departe de a se constitui într-un tablou la zi, complet, al sistemului judiciar.

Potrivit unui comunicat USR citat de Agerpres, deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, susţine că raportul nu are" nici pe departe" profunzimea rapoartelor MCV din anii trecuţi, care indicau detaliat şi argumentat ce nu funcţionează bine în justiţie şi ce trebuie făcut.

"Se pare că, din nou, Comisia Europeană se face că nu vede tot ceea ce se petrece în România. Este chiar necredibil să ni se spună că lupta anticorupţie merge bine, când am văzut cu toţii că abia mai are suflu de câţiva ani încoace. Vorbim despre DNA-ul care a ales să nu conteste soluţia de liberare condiţionată a lui Remus Truică. Problemele din sistemul judiciar sunt grave şi abia dacă sunt atinse în acest document care ar fi trebuit să ţină loc şi de MCV. Lupta anticorupţie nu şi-a revenit peste noapte, iar numirea unui procuror controversat la şefia DNA nu are cum să crească încrederea în instituţie. Faptul că inculpaţii scapă de dosare prin prescripţie sau prin legi date cu dedicaţie de Ciolacu şi Ciucă, prin care dezincriminează evaziunea fiscală de sub un milion de euro, este o realitate şi merita un capitol special în raportul CE", afirmă Stelian Ion, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, "derapajele grave" ale CSM în ceea ce priveşte "hărţuirea" unor magistraţi incomozi au fost trecute, şi ele, cu prea multă "lejeritate" în revistă.

"La fel, şi faptul că nu sunt ameliorate nici după atâţia ani problemele grave de personal din justiţie. Să nu uităm că, de la crearea noii structuri de investigare a infracţiunilor de corupţie în justiţie (SIIJ 2.0 creată în martie 2022, prin transformarea SIIJ), au fost finalizate doar două rechizitorii. Reţeaua gândită de Predoiu este un eşec, aşa cum a fost şi SIIJ. Problema neaplicării cu prioritate a deciziilor CJUE pe problema prescripţiei răspunderii merita şi ea o analiză mai atentă. La fel şi analiza cauzei principale care a condus la închiderea a mii de dosare penale, şi anume decizia CCR referitoare la prescripţia răspunderii penale", adaugă fostul ministru al Justiţiei.

Conform comunicatului, printre problemele identificate, Comisia Europeană face referire expresă la organizarea alegerilor: folosirea ordonanţelor de urgenţă este în continuare frecventă, chiar dacă într-o uşoară scădere în România. Comisia afirmă că "OUG-urile nu ar trebui folosite pentru a schimba regulile electorale, în special cu doar câteva luni înainte de alegeri".

"USR va trage semnale de alarmă ori de câte ori justiţia este afectată de decizii politice sau prin acţiuni din interior ale grupărilor antireformiste. Este necesar să ştim exact unde suntem şi ce se întâmplă cu sistemul judiciar. Pe viitor, organismele europene ar trebui să nu mai închidă ochii la derapajele privind statul de drept, iar România să se apuce, cât mai curând, de treabă pentru reformarea justiţiei şi a unor instituţii esenţiale pentru buna funcţionare a statului", se mai menţionează în comunicat.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole