Antena 3 CNN Actualitate Ursula von der Leyen, mesaj pentru familiile militarilor români morți în accidentele aviatice din Dobrogea

Ursula von der Leyen, mesaj pentru familiile militarilor români morți în accidentele aviatice din Dobrogea

Gabriel Dano
3 minute de citit Publicat la 17:01 03 Mar 2022 Modificat la 17:09 03 Mar 2022

"Solidaritatea României cu Ucraina și victimele războiului aduc lumină în acest moment întunecat. Primind cu căldură refugiații și oferindu-le adăpost, dai un exemplu emoționant lumii", a declarat von der Leyen. Ea a venit cu un mesaj și pentru familiile îndoliate ale militarilor morți în accidentul aviatic de la Constanța.

"Transmit condoleanțe familiilor ofițerilor răpuși în accidentul de elicopter de aseară. Domnule președinte, sunt aici pentru a vă mulțumi și să-i felicit din toată inima pe românii care i-au primit cu brațele deschise pe cei care fug din calea războiului", a spus Ursula von der Leyen, la Cotroceni.

Ursula von der Leyen: ”Vom institui sancțiuni foarte dure împotriva conducerii ruse”

Președintele Consiliului European, Ursula von der Layen, a mulțumit românilor pentru ajutorul pe care l-au oferit refugiaților ucraineni în contextul războiului din Ucraina și a declarat că vor fi instituite sancțiuni foarte dure împotriva conducerii Rusiei.

”În primul rând, permiteți-mi să transmit condoleanțe familiilor ofițerilor răpuși în accidentul cu elicopterul de aseară. Domnule președinte, sunt aici pentru a vă mulțumi și să-i felicit din toată inima pe românii care i-au primit cu brațele deschise pe cei care fug din calea războiului.

Sunt momente de solidaritate cu Ucraina și cu victimele acestui război atroce. Astfel, dumneavoastră le oferiți o rază de lumină. Sute de mii de persoane fug din calea armelor lui Putin, își lasă familiile sau averea strânsă, uneori pleacă împreună cu copiii, pentru a găsi un loc mai sigur în Uniunea Europeană. Cel puțin un milion de locuitori din Ucraina au plecat în ultimele zile, iar România a oferit adăpost și alimente pentru 55.000 de persoane. România a oferit un exemplu înduioșător pentru întreaga lume.

Când a început războiul, toți refugiații de la vama Siret, oferindu-le pături, apă, alimente. Oamenii și-au deschis ușile propriilor case pentru refugiați. (...) Sunteți un exemplu extraordinar de solidaritate în sânul Europei.

”România, exemplu înduioșător pentru întreaga lume”

(...) Uniunea Europeană, în ansamblu, este alături de oamenii care fug din calea acestui război. În primul rând, vrem să ne sigurăm că le oferim protecție rapidă și eficientă. De aceea, ieri, Comisia Europeană a decis activarea unui mecanism temporar de protecție care ne permite să oferim poporului ucrainean, care fuge din calea războiului, protecție, oferindu-le cetățenilor drepturi de reședință, locuințe, ceea ce este nu doar un gest de compasiune în vreme de război, ci este de datoria noastră morală ca europeni.

În plus, am emis ghiduri pentru a simplifica formalitățile la frontieră și pentru a-i ajuta pe cei care fug din calea războiului să găsească adăpost mai rapid. În al doilea rând, oferim sprijin umanitar pentru a face față consecințelor războiului atât în țară, cât și în statele învecinate.

500 de milioane de euro au fost alocați din bugetul Uniunii Europene, pentru a face față consecințelor devastatoare ale acestui război atroce. 

Împreună cu statul român am instituit un centru de ajutor umanitar pentru cetățenii ucraineni, care ne ajută să direcționăm sprijinul pe care îl primim din toate statele europene. Este un ajutor uriaș pe care ni-l furnizați. 

”Vom institui sancțiuni foarte dure împotriva conducerii ruse”

(...) Pe lângă sprijinul nostru constant pentru Ucraina, vom institui sancțiuni foarte dure împotriva conducerii ruse, astfel încât să putem reduce capacitatea lor de a-și ataca vecinii. De aceea am instituit sancțiuni fără precedent, care vor fi aplicate inclusiv de partenerii și de aliații noștri din întreaga lume. 

Am introdus deja sancțiuni cu impact asupra economiei rusești, care zădărnicesc inclusiv eforturile de război ale lui Putin. În cazul în care situația se înrăutățește, noi suntem pregătiți să facem față. În același timp, ne pregătim în caz de represalii.

În special, încercăm să ne diversificăm sursele de energie, sporim cantitățile de energie din gaze naturale pentru a asigura încălzirea în sezonul rece și încercăm să facem apel la cele mai inteligente și cele mai ecologice soluții pentru a deveni independenți față de sursele de energie din Rusia, față de cărbunele, petrolul și gazele naturale din Rusia. În acest sens, hotărârea noastră este mai solidă ca oricând”, a declarat Ursula von der Leyen după discuțiile cu președintele Klaus Iohannis.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole