Antena 3 CNN Actualitate Locale Ursul "Rambo" din Ploieşti a fost prins, după mai bine de o lună. Paznicii unei rafinării au dat alerta

Ursul "Rambo" din Ploieşti a fost prins, după mai bine de o lună. Paznicii unei rafinării au dat alerta

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 08:53 21 Aug 2023 Modificat la 09:20 21 Aug 2023

Ursul "Rambo" a fost prins, luni dimineață, în jurul orei 5:00, în Rafinăria Lukoil! Acesta fost observat pe teritoriul rafinăriei de paznici, pe la ora 3:00. Prezent a fost și Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului.

Vorbim despre ursul care a dat târcoale, de mai bine de o lună, orașului Ploiești și pe care autoritățile au încercat să îl prindă cu mai multe mijloace, fie că ne referim la faptul că au fost aduse drone cu termoviziune de la ISU Brașov, fie că s-au făcut mai multe pânde și, bineînțeles, echipaje ale poliției.

Acesta a fost căutată în toate felurile, chiar și o cușcă a fost adusă într-o zonă cheie, acolo unde ursul era așteptat să fie capturat.

Ei bine, în jurul orei 3:00, ursul a fost văzut de către paznici Rafinăriei Lukoil. În curtea instituției au ajuns de urgență autoritățile și bineînțeles, la fața locului și-au făcut apariția atât medicul veterinar, gata să tranchilizeze sălbăticiunea, dar și vânători din cadrul AJPPS și bineînțeles, primarul municipiului Andrei Volosevici, care conduce operațiunile de felul acesta.

"Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că luni, 21 august 2023, în jurul orei 5.45, echipa de intervenție coordonată de primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a reușit capturarea exemplarului de urs, a cărei prezență a fost semnalată, în ultima vreme, pe raza orașului nostru.

Astfel, în urma unei sesizări, primită prin intermediul apelului de urgență 112, a fost semnalată prezența exemplarului de urs în incinta Rafinăriei Lukoil, din Ploiești. În urma apelului recepționat, echipa special constituită în acest sens a intervenit, de urgență, procedând la tranchilizarea animalului", potrivit unui comunicat de presă.

Primăria transmite că, pe toată durata intervenției, ursul nu a avut de suferit, exemplarul urmând a fi relocat, de îndată, într-un mediu adecvat acestuia, în zona localității prahovene Tabla Buții.

"Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, mulțumește, și pe această cale, tuturor factorilor implicați în capturarea ursului, pe parcursul intervenției", se menționează în comunicat.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole