Un brancardier din Iași era atât de beat, încât a căzut din picioare în timp ce transporta un pacient și a murit
Publicat acum 10 ore si 37 minute
"A fost semnalată prezenţa unui urs în municipiul Ploieşti, zona Gării de Nord", a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Autoritățile au emis mesaj Ro-Alert.
Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un urs adult, estimat a avea peste 200 de kilograme. Imaginile sunt înregistrate dintr-o mașină, pe strada Romană din Ploiești.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti, a informat ISU Prahova.
În luna august a anului trecut, un urs a fost prins, la Ploieşti, pe amplasamentul rafinăriei Lukoil, animalul fiind tranchilizat şi relocat.
Ursul fusese văzut în oraş în repetate rânduri, iar autorităţile au încercat timp de circa o lună să îl prindă.