Antena 3 CNN Actualitate Locale Un urs a devastat chilia unei maici de la Schitul Păpuşa şi i-a mâncat conservele. Femeia a crezut că a fost prădată de hoţi

Un urs a devastat chilia unei maici de la Schitul Păpuşa şi i-a mâncat conservele. Femeia a crezut că a fost prădată de hoţi

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:56 25 Noi 2023 Modificat la 11:56 25 Noi 2023

Măicuţa de la lăcaşul de cult, situat pe o culme muntoasă din apropierea Mânăstirii Bistriţa, a crezut că a fost prădată de hoţi şi a chemat poliţiştii

Geamul şi uşa erau rupte, iar în interior era totul răvăşit. Poliţiştii au constat însă că nu era vorba de hoţi, ci de un urs.

"Din fericire, nu a fost nimeni acolo când a trecut ursul, care a mâncat nişte conserve pe care maicile le aveau depozitate acolo", a spus primarul din Costeşti, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Sat din Vrancea, terorizat de lupi după ce localnicii abia au scăpat de urși. Animalele din gospodării, în pericol

Primarul localităţii, Toma Peştereanu, a adăugat că a fost anunţat şi de maicile de la Mânăstirea Arnota, că un urs ar fi trecut pe acolo în noaptea de joi spre vineri, fără a face însă pagube.

Autorităţile din Costeşti cred că este vorba de acelaşi urs care luna trecută ar fi atacat şi ucis un viţel şi o vacă la marginea unui sat al comunei.

Primarul localităţii declară că a luat legătura cu administratorii fondului de vânătoare din zonă, pentru a organiza pânde şi a ţine animalele sălbatice departe de zonele locuite.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole