Primăria Municipiului Ploieşti informează faptul că, luând act de mesajul RO-ALERT emis astăzi în jurul orei 01.00, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, despre prezența unui urs pe strada Găgeni din Ploiești, au fost urmate prevederile Ordonanței de Urgență nr. 81 din 21 iulie 2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.
În acest sens, viceprimarul municipiului Ploieşti, Daniel Nicodim, a convocat un grup de lucru în vederea luării de urgenţă a măsurilor ce se impun în acest caz, deplasându-se în zona indicată împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.
Citește și: Descoperire macabră într-o pădure din Harghita. Rămășițele unui bărbat sfâșiat de urs, găsite de autorități
În ciuda eforturilor autorităților de a prinde ursul, acestea nu au condus la niciun rezultat.Ultima oară, arată datele, în jurul orei 4.30, ursul a fost văzut în zona unei ferme de vaci din apropierea Rafinăriei Vega.
"Rugăm cetăţenii municipiului Ploiești să ţină cont de avertizările şi recomandările transmise în acest caz de către factorii implicaţi, singurul demers recomandat în situația în care sesizează un pericol fiind acela de a apela la numărul de urgență 112", transmis autortitățile.
Pe de altă parte, la câțiva kilometrii e Ploiești, oamenii din orașul Predeal primesc câteva avertizări RO-ALERT, pe zi, în care sunt avertizați că ursul este prezent pe străzi.