Antena 3 CNN International News Următorul Superman, Jon Kent, va fi bisexual

Următorul Superman, Jon Kent, va fi bisexual

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 09:53 12 Oct 2021 Modificat la 09:53 12 Oct 2021

DC Comics a anunțat lansarea celui de al cincilea număr al seriei de benzi desenate „Superman: Fiul lui Kal-El”. Aceasta va avea loc în luna noiembrie și aduce schimbări importante.

Jon Kent este fiul lui Clark și al lui Lane. Acesta preia de la tatăl său sarcina de salvator al lumii. 

Și nu este una ușoară, tânărul simțind o presiune imensă. El este sprijinit de Jay Nakamura, un reporter de sex masculin, cu ochelari și păr roz.

În următorul număr, legătura celor doi evoluează. DC Comics a declarat că cei doi vor avea o relație romantică. Detaliile scenariului nu au fost încă dezvăluite, dar imaginile apărute îi prezintă pe Jon și Jay sărutându-se.

Scriitorul seriei, Tom Taylor, a spus că evoluția acestui nou Superman este în concordanță cu valorile pe care personajul le-a reprezentat întotdeauna - și, important, reflectă experiențele multor fani de benzi desenate.

„Simbolul lui Superman a reprezentat întotdeauna speranța, adevărul și dreptatea. Astăzi, acel simbol reprezintă ceva mai mult. Astăzi, mai mulți oameni se pot identifica în cel mai puternic supererou din benzi desenate."

Etichete: Superman DC Comics
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole