Procurorii îl acuză pe medic că, în urmă cu trei ani, a refuzat în mod nejustificat să acorde îngrijiri medicale unei fetițe născute prematur, timp de 12 ore deși personalul medical cu care a intrat în contact i-a semnalat că bebelușul prezenta semne vitale, se arată în comunicatul Parchetului.
În ordonanța de urmărire penală procurorii au reținut existența unei bănuieli rezonabile că, pe 24 aprilie 2019, o femeie a născut "o fetiță viabilă" la Maternitatea Polizu, sub supravegherea medicului.
Medicul a declarat nașterea ca fiind "un avort spontan al unui produs de concepție de sex feminin fără semne de viabilitate".
Deși, arată procurorii, semnele de viabilitate erau evidente și o fost semnalată de personalul medical care a intrat în contact cu nou-născutul, medicul a refuzat nejustificat timp de peste 12 ore să ia măsuri pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Avocatul Cuculis, detalii de la audierea medicului acuzat că lăsa născuții prematur să moară: "Nașa copilului este chiar asistenta care a făcut filmarea"
Adrian Cuculis a dat detalii șocante, astăzi, după audierea medicului ginecolog de la Polizu, acuzat că arunca bebelușii născuți prematur la gunoi și îi lăsa să moară. "Acest copil are 3 ani și ceva. Pe tot parcursul audierilor medicul i-a zis "produs de concepție", nu copil."
"Unul din cele mai urâte cazuri. Acest copil are 3 ani și ceva. Pe tot parcursul audierilor medicul i-a zis "produs de concepție", nu copil. Copilul aleargă și se bucură de familia ei. O fetiță. Medicul nu i-a dat nici un drept la viață. S-a referit la el ca la un avort. A zis că nici a doua oară nu și-a dat seama că acel copil este în viață.", a precizat avocatul Adrian Cuculis, după audierea medicului Florian Robe.
"Această naștere a avut loc într-o debara și el a fost declarat că fiind născut viu la vreo 36 de ore distanță. Așteptăm expertiza INML să se stabilească ce sechele are copilul în momentul de faţă. A spus în fața procurorilor că a fost anunțat de asistentă că trăiește și a zis că el a considerat că nu trăiește.
Nasa copilului este chiar asistentă care a asistat și care a făcut și filmarea respectivă. Și ulterior, din cauza remușcărilor, a predat filmarea.
Mama a stat 24 de ore cu știința că acel copil murise. I-a spus apoi că e o minune. Fetița are niște sechele.
Asistenta care a filmat totul și care știa ce s-a întâmplat era, dintr-o dată, nașa copilului. 3 ani de zile s-a ținut sub tăcere. Părinții au aflat târziu.
A fost întrebat ce s-a întâmplat cu acea foaie prin care mama trebuia să-și trimită copilul la incinerare. A fost îndrumată să fie incinerat. A spus că nu știe nimic despre ele, că nu el se ocupă de procedură.
Nu a fost capabil să spună ce protocol a făcut cu privire la resuscitare copil. El considerând că e avort nu a făcut nimic.
Sperăm că după ce o să iasă expertiza INML să-i interzică să mai profeseze. El este suspect. A depus acel protocol prin care spunea că ei ar considera că este un avort. El spune că nu a auzit copilul plângând și a considerat că e mort.", a mai povestit avocatul.