Antena 3 CNN Externe Uraganul Irma, tot mai aproape de Florida. Aproape şapte milioane de oameni au primit ordin de evacuare

Uraganul Irma, tot mai aproape de Florida. Aproape şapte milioane de oameni au primit ordin de evacuare

<1 minut de citit Publicat la 22:06 09 Sep 2017 Modificat la 22:06 09 Sep 2017

Aproape şapte milioane de oameni au primit ordin de evacuare în Florida şi Georgia, înainte ca uraganul Irma, care a fost retrogradat la nivelul trei din cinci pe scara Saffir-Simpson, să lovească statul american, au anunţat oficiali din serviciile de administrare a situaţiilor de urgenţă, potrivit news.ro.

Potrivit aceloraşi surse, aproximativ 700.000 de oameni din Florida au primit ordin de evacuare sâmbătă, ceea ce ridică numărul total în stat la 6,3 milioane.

Persoanele vizate locuiesc pe ambele coaste ale Floridei. Este vorba, însă, şi de oameni care locuiesc în centrul statului, în case considerate nesigure.

De asemenea, 540.000 de locuitori din estul Georgiei au primit ordin de evacuare.

În Carolina de Sud, un ordin de evacuare vizează opt insule.

Guvernatorul Floridei, Rick Scott, a avertizat că Irma este “cea mai catastrofală furtună văzută vreodată în stat”. “Trebuie să plecaţi – nu în această seară, nu peste o oră, chiar acum”, a subliniat el.

 

Etichete: uragan Irma Florida
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole