Antena 3 CNN Actualitate Social Unul dintre copiii de la spitalul ”Marie Curie” a fost externat

Unul dintre copiii de la spitalul ”Marie Curie” a fost externat

<1 minut de citit Publicat la 13:59 25 Mar 2016 Modificat la 13:59 25 Mar 2016

Copilul transferat de la Institutul Național de Boli Infecțioase "Matei Balș" la Spitalul pentru Copii "Marie Curie" a fost externat, conform informațiilor transmise la Ministerul Sănătății, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat publicat vineri pe site-ul MS, în Spitalul pentru Copii "Marie Curie" mai sunt internați doi copii cu sindrom hemolitic uremic (SHU) care primesc tratament de specialitate în secția de nefrologie.

MS precizează că singurul copil care urmează procedura de dializă peritoneală este cel din Brașov. Copilul din Fetești nu mai face dializă. Starea de sănătate a celor doi este stabilă, cu evoluție favorabilă.

Medicii specialiști subliniază că atât alimentația corelată cu vârsta, cât și respectarea strictă a normelor de igienă reprezintă elemente esențiale pentru dezvoltarea corespunzătoare a copiilor, în special a nou-născuților.

Ministerul Sănătății reamintește importanța măsurilor de prevenție, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător. Specialiștii MS recomandă achiziționarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar veterinar, recomandând spălarea corespunzătoare a fructelor și legumelor, dar și tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune.

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole