Antena 3 CNN Externe Unul dintre consilieri l-a dat de gol pe Trump. Declarația cu care a luat prin surprindere pe toată lumea

Unul dintre consilieri l-a dat de gol pe Trump. Declarația cu care a luat prin surprindere pe toată lumea

<1 minut de citit Publicat la 18:58 10 Noi 2016 Modificat la 18:58 10 Noi 2016

Un consilier important al preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, a sugerat că Washingtonul ar trebui să îmbunătăţească relaţiile cu Turcia şi să-l extrădeze pe predicatorul Fethullah Gulen pe care Ankara îl acuză de tentativa de lovitură de stat din iulie, în contextul în care presa turcă şi-au exprimat speranţa joi pentru o soluţionare rapidă a acestei pobleme care a dus la tensionarea relaţiilor, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Consilierul lui Trump pentru securitate naţională, Michael Flynn, fost director al agenţiei de informaţii în domeniul apărării, l-a descris pe predicatorul turc Fethullah Gulen drept 'un mullah islamic umbros cu reşedinţa în Pennsylvania', adăugând că este un 'Osama ben Laden al Turciei.'

Aceasta marchează o schimbare semnificativă în abordarea administraţiei actuale, care s-a axat pe un proces judiciar. Mai mult, afirmaţiile lui Flynn adoptă retorica Turciei potrivit căreia Gulen este un terorist.

Pe prima pagină a ziarului proguvernamental Sabah a apărut scris 'Trump a câştigat, calea spre extrădare este deschisă'.

Yeni Safak, un alt ziar care susţine guvernul turc, a reafirmat pe prima pagină că premierul Binali Yildirim a cerut, în prima sa declaraţie privind alegerile din SUA, ca predicatorul Gulen să fie predat.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole