Câinele poliţist Şuier, un ciobănesc german în vârstă de 3 ani, verifică participanţii la festivalul Untold de la Cluj-Napoca pentru a depista dacă au asupra lor substanţe ilegale. Şuier a fost adus special de la Centrul Chinologic Sibiu al Poliţiei Române.
Agentul şef de poliţie Lucian Bosânceanu a declarat joi, la festivalul Untold, că Şuier este partenerul lui pe care l-a dresat de când era pui, scrie monitorulcj.ro.
”Nu a ştiut să latre de mic, la început scotea un şuierat şi de asta i-am pus numele Şuier. Este partenerul meu de când era pui, îl iubesc, îmi dau viaţa pentru el şi el pentru mine, executăm multe misiuni împreună. Este specializat în detectarea de produse ilegale, a participat la multe misiuni, la festivaluri în ţară şi în străinătate. Ştiu ce intenţii are, el ştie ce vreau de la el, ne înţelegem foarte bine. Are un miros foarte bine dezvoltat, a făcut antrenament, poate descoperi multe tipuri de substanţe ilegale”, a spus Bosânceanu.
Cei doi petrec împreună circa 10 ore pe zi, inclusiv weekend-urile, şi se antrenează asiduu pentru depistarea substanţelor ilegale, a drogurilor, inclusiv prin participarea la cursuri de perfecţionare în străinătate.