Antena 3 CNN Politică UNPR: Verificările DNA sunt în legătură cu Fondul ”Solidaritatea”

UNPR: Verificările DNA sunt în legătură cu Fondul ”Solidaritatea”

1 minut de citit Publicat la 15:15 15 Ian 2016 Modificat la 15:15 15 Ian 2016
UNPR a precizat vineri, legat de informația potrivit căreia DNA verifică modul cum au fost cheltuite unele fonduri de către partid, că procurorii au solicitat, în decembrie 2015, documente privind modul de constituire a Fondului "Solidaritatea" și destinația finală a sumelor încasate în acest cont.
 
"În legătură cu informația din presă potrivit căreia DNA verifică modul cum au fost cheltuite unele fonduri de către UNPR, facem următoarele precizări: subiectul se referă la solicitarea, în decembrie 2015, de către DNA, a unor documente privind modul de constituire a Fondului 'Solidaritatea' și destinația finală a sumelor încasate în acest cont. Precizăm că, în mai 2010, UNPR a anunțat deschiderea unui fond de solidaritate pentru sprijinirea celor afectați de criza financiară. UNPR a lansat, la acel moment, o invitație către politicieni, parlamentari, agenți economici și către toți cei care doreau să contribuie să facă donații în contul respectiv. Persoane din conducerea partidului au făcut, la rândul lor, donații în cont, din veniturile personale", informează UNPR într-un comunicat de presă, potrivit agerpres.ro.
 
Ulterior, conform sursei citate, Ministerul Finanțelor Publice a deschis un cont de solidaritate cu același scop — diminuarea efectelor crizei economice. 
 
UNPR a vărsat, în data de 12 octombrie 2010, în contul deschis de MFP toate sumele acumulate din donații cu această destinație. UNPR a pus la dispoziția DNA toate documentele solicitate, se mai spune în comunicat.
 
Citiți și Percheziții DNA la sediul UNPR. Procurorii verifică modul cum au fost cheltuiți bani
 

Etichete: UNPR Gabriel Oprea
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole