Antena 3 CNN Actualitate Educație Universitatea de Arte din București inițiază o lege prin care fură drepturile de autor ale studenților

Universitatea de Arte din București inițiază o lege prin care fură drepturile de autor ale studenților

Ruxandra Rădulescu
5 minute de citit Publicat la 18:01 19 Apr 2021 Modificat la 07:32 24 Apr 2021

În cadrul ședinței din data de 15 aprilie 2021, Senatul, în calitate de for decizional, a votat ca lucrările realizate de către studenți, pe întreaga durată a cursurilor academice, să intre în proprietatea Universității Naționale de Arte din București.

De asemenea, conform legii publicate săptămâna trecută, UNARTE își rezervă dreptul de a utiliza lucrările studenților în scopuri de promovare sau în expoziții, fără a cere acordul autorilor de drept.

O altă măsură controversată implică, în cazul vânzării unei lucrări realizate de către un student UNARTE, ca 70% din suma rezultată, să revină facultății, iar studentul să beneficieze de doar 30%.

Studenții de la UNARTE cât și ​Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România au solicitat imediat revocarea acestor decizii considerate abuzive.

Studenții: "Legea, chiar și editată, rămâne în continuare abuzivă"

În urma valului de revoltă creat, Universitatea Națională de Arte din București a dat un comunicat de presă în care decizia luată în Senat săptămâna trecută prezintă mici modificări.

Conform studenților UNARTE, crearea unei astfel de legi a deschis o cutie a Pandorei ce scoate la iveală sistemul de învățământ corupt din cadrul Universității Naționale de Arte București.

"Legea, chiar și editată, rămâne în continuare abuzivă, facultatea nu ajută de niciun fel studenții. La secția Istoria și Teoria Artei nu dispunem de materiale, trebuie să le căutăm noi, să le plătim sau să le piratăm. Nu a existat deloc practică în muzee și galerii, însă când vine vorba de curatoriere, se presupune că trebuie să scoatem un concept din nimic. Pe mine întreaga situație m-a băgat într-o depresie severă", afirmă Raluca Milescu, artist grafic și studentă UNARTE.

"Se folosesc de nişte legi neclare ca să impună ceea ce au ei impresia că e mai bine. Oamenii, despre care se presupune că sunt mentori pentru cei care urmează să formeze viitorul culturii vizuale româneşti, se folosesc de ambițiile studenților în interes propriu", susține Iselin Huluba, curatoare și studentă la Istoria și Teoria Artei.

Lucrările studenților ar fi puse puse la vânzare fără ca aceștia să fie remunerați

Potrivit unor afirmații ale celor care studiază în cadrul UNARTE, profesorii ar prezenta lucrările studenților în expoziții cu vânzare, iar Universitatea ar beneficia de pe urma vânzărilor. Conform acelorași surse, situația ar dura de mai mulți ani.

"O colegă de la textile, îmi spunea cât de supărată este pentru că a fost păcălită tot cu metoda "o să intre într-o expoziție", când i-a fost "aleasă" lucrarea de semestru facută din materialele ei, nu tocmai ieftine", povestește o studentă UNARTE. 

"Expoziția a avut loc, dar a fost șocată când a văzut că este o expoziție cu vânzare. I s-a spus că, dacă vrea, poate să își cumpere propria lucrare pentru ea însăși, iar banii strânși din vânzarea lucrării ar urma să fie folosiți de către Universitate pentru cumpărarea de materiale de lucru pentru semestrul următor", mai adaugă studenta.

Înființarea Asociației Studenților UNARTE București rămâne o provocare

Surse din cadrul Universității mai precizează că studenții au întâmpinat dificultăți în ceea ce privește înființarea Asociației Studenților UNARTE București. 

Lipsa unei astfel de organizații face ca studenții să devină un grup vulnerabil, ușor de ignorat, atunci când se discută votarea unor legi care îi afectează direct.

"Am încercat crearea Asociației Studenților UNARTE București, însă am întâmpinat impedimente din partea conducerii, deși noi aveam toate documentele legale aferente", declară Bogdan Negulescu, student UNARTE.

Legea în formă modificată publicată de Universitatea de Arte, pe site-ul său:

Având în vedere tensiunile create pe rețelele de socializare și în comunitatea culturală, referitor la modificarea Contractului de studiu și a Regulamentului de activitate al studenților, Universitatea Națională de Arte din București face următoarele precizări:

  • „I. Art.12. cu punctul d) ”lucrările cu caracter didactic artistic realizate de către studenți în atelierele de creație, sub îndrumarea profesorilor coordonatori (titulari sau asociați) din cadrul Universității Naționale de Arte din București, pe parcursul întregului ciclu universitar de licență și master, sunt considerate bunuri aflate în patrimoniul universității. UNARTE își rezervă dreptul de a utiliza aceste lucrări în expoziții, evenimente de promovare, precum și de a le comercializa.”, la care se face referire, a fost conceput cu scopul de a proteja instituția, în relația cu parteneri externi, cu privire la taxele de reproducere, drepturi de autor etc. Exercitarea acestui drept este limitat doar la expunerea, promovarea și, eventual, comercializarea, cu acordul autorului pe parcursul perioadei de studiu.
  • Universitatea Națională de Arte nu intenționează să preia în proprietate efectivă lucrările studenților săi.
  • II. Universitatea Națională de Arte din București nu are ca obiectiv colectarea și comercializarea operelor de artă ale studenților. Articolele vizate, respectiv art. 12. alin. d și art. 9. alin. g, care stabilește procentul 30%, face referire la contractele ocazionale inițiate și desfășurate prin universitate. Comerțul în regim de consignație sau galerie nu intră în obiectivele universității. În opinia noastră, în condițiile actuale, pe fondul unei piețe de artă slab dezvoltată cantitativ și calitativ, acest lucru este dificil de realizat.
  • Pe de altă parte, punem în evidență faptul că orice tranzacție financiară, în cazul de față a lucrării de artă, nu se poate face fără un acord scris al autorului. Semnarea acestui acord rămâne la latitudinea autorului.
  • Totodată, precizăm că art.12. alin. d se regăsește în contractele de studii semnate de către studenți pentru anul universitar 2020-2021, votarea modelului de contract respectând procedurile legale de consultare la data la care a fost prezentat, fiind făcut cunoscut studenților reprezentanți din Senat și întregii comunități academice cu circa două săptămâni înaintea votului.
  • Universitatea Națională de Arte din București se dezice de orice alte interpretări distorsionate sau tendențioase și rămâne deschisă la un dialog constructiv”.

Reacţia Universităţii de Arte: "Informaţii nefondate"

Ca urmare a articolului intitulat "Universitatea de Arte din București inițiază o lege prin care fură drepturile de autor ale studenților", publicat la data de 19.04.2021 și semnat de Ruxandra Rădulescu, UNArte transmite următorul drept la replică:

"Societatea Antena 3 S.A. a publicat în data de 19.04.2021, pe site-ul antena3.ro, un articol defăimător la adresa Universității Naționale de Arte din București. În acest articol, a transmis publicului larg mai multe afirmații neadevărate și de natură calomniatoare, cum ar fi faptul că Universitatea Națională de Arte din București inițiază o lege prin care fură drepturile de autor ale studenților și că acest context scoate la iveală sistemul de învățământ corupt din cadrul Universității Naționale de Arte București. 

Considerăm că aceste informații sunt nefondate, nu respectă legislația în vigoare privind informarea corectă a publicului și ne aduc un grav prejudiciu de imagine, motiv pentru care am solicitat societății Antena 3 S.A. să retragă articolul de presă și să își prezinte public scuze. Precizăm că Universitatea Națională de Arte din București are o reputație deosebită și își desfășoară activitatea la un nivel academic de înaltă performanță".

Etichete: Legea Educaţiei
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole