Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană vrea ca Facebook și TikTok să eticheteze postările deep fake, înainte de alegerile europarlamentare

Uniunea Europeană vrea ca Facebook și TikTok să eticheteze postările deep fake, înainte de alegerile europarlamentare

Roxana Mihăiescu
<1 minut de citit Publicat la 21:39 27 Mar 2024 Modificat la 21:39 27 Mar 2024

În cursul zilei de marți, Comisia Europeană, brațul executiv al UE, a cerut marilor rețele sociale să marcheze postările deep fake generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pentru a pune capăt dezinformării.

Parlamentul European a devenit deosebit de precaut cu privire la impactul ”manipulării” și ”dezinformarii” rusești asupra alegerilor europene, de aceea, noua măsură are ca scop încetarea falsurilor generate de inteligența artificială.

Potrivit Comisiei Europene, platformele de social media ar trebui ”să evalueze și să atenueze riscurile specifice legate de AI, de exemplu prin etichetarea clară a conținutului generat de AI”, mai exact deepfake-urile.

”Cu orientările de astăzi, folosim pe deplin toate instrumentele oferite de DSA pentru a ne asigura că platformele își respectă obligațiile și nu sunt utilizate abuziv pentru a manipula alegerile noastre, salvând în același timp libertatea de exprimare”, a declarat comisarul european pentru zona digitală, Thierry Breton, referindu-se la Legea privind serviciile digitale (DSA) a UE, notează Deutsche Welle.

Astfel, Comisia Europeană a publicat un regulament pentru marile site-uri înainte de alegerile europarlamentare din această vară.

De asemenea, în perioada imediat următoare Uniunea Europeană vrea să facă ”teste” pe platformele sociale înainte de alegerile europarlamentare, care se vor desfășura în intervalul 6-9 iunie 2024.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole