Conform Comisiei Europene, orientările vor sprijini statele membre să accelereze recunoașterea calificărilor profesionale ale lucrătorilor din domeniul medical și să clarifice normele care le permit medicilor și asistenților medicali să își exercite profesia.
„Criza provocată de coronavirus a pus o presiune incredibilă asupra sistemelor de sănătate din toate țările și a creat, în întreaga Europă, deficite de lucrători calificați în domeniul sănătății. Astăzi, sprijinim statele membre să utilizeze mai bine normele existente pentru a recunoaște calificările lucrătorilor din domeniul sănătății și pentru a-i ajuta să își îndeplinească sarcinile atunci când și acolo unde este necesar”, a spus comisarul pentru piața internă, Thierry Breton.
Orientările publicate joi abordează preocupări practice legate de punerea în aplicare a Directivei UE privind calificările profesionale, care stabilește un cadru pentru facilitarea liberei circulații, în Europa, a profesioniștilor, inclusiv a medicilor și a asistenților medicali.