Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Uniunea Europeană a prelungit până în iunie 2025 sancţiunile impuse Rusiei pentru anexarea Crimeei şi a oraşului Sevastopol

Uniunea Europeană a prelungit până în iunie 2025 sancţiunile impuse Rusiei pentru anexarea Crimeei şi a oraşului Sevastopol

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:30 17 Iun 2024 Modificat la 21:58 17 Iun 2024

Consiliul Uniunii Europene a decis, luni, extinderea până pe 23 iunie 2025 a sancţiunilor economice impuse Rusiei în iunie 2014 după "anexarea ilegală" a Crimeei şi a oraşului Sevastopol, relatează agenţia EFE, citat de Agerpres.ro. 

Interdicţiile cuprinse în aceste sancţiuni privesc importul în UE de produse din Crimeea sau Sevastopol, investiţiile în infrastructuri şi investiţiile financiare, precum şi serviciile turistice provenite din zonele anexate de Rusia.

"Începând din 2022, Rusia a încălcat încă şi mai mult suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei prin războiul său de agresiune neprovocat şi nejustificat contra Ucrainei", scrie Consiliul UE într-un comunicat ce anunţă prelungirea respectivelor sancţiuni adoptate după anexarea Crimeei.

Sunt de asemenea impuse restricţii la export pentru bunuri şi tehnologii către Crimeea anexată sau pentru folosirea lor în această regiune în sectoarele transporturilor, telecomunicaţiilor şi energiei, precum şi pentru prospectarea, explorarea şi producţia de petrol, gaze naturale şi resurse minerale.
 

Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole