Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Uniunea Europeană nu știe câți musulmani sunt pe continent. Cele mai recente date statistice

Uniunea Europeană nu știe câți musulmani sunt pe continent. Cele mai recente date statistice

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 18:36 03 Noi 2023 Modificat la 18:36 03 Noi 2023

Potrivit datelor din 2016, putem spune că în Franţa, Germania şi Marea Britanie trăiesc cele mai mari comunităţi de musulmani. Aproape 6 milioane în Franţa şi peste 4 milioane în Franţa şi Marea Britanie, din totalul numărului de 44.000.0000. Acestea sunt exact ţările în care au avut loc şi cele mai multe atacuri teroriste.

Însă de atunci şi până acum au tot fost valuri de imigraniţi care au venit în Europa din ţările arabe. Nu toţi dintre aceştia au buletine şi nu toţi sunt prinşi în statisticile oficiale.

Citește și: "Dacă musulmanii sunniți și cei șiiți se coalizează, un singur lucru mai poate salva Israelul!" | Dan Dungaciu explică situația imposibilă în care se află statul evreu

Desigur, nu putem spune că toți musulmanii au intenţii rele. De altfel, reprezentanţii organizaţiilor islamice spun întotdeauna că Islamul este o religie a păcii. Însă, tot acestea vorbesc despre un procent de 1% de radicalizare, procent pe care îl arată şi mai multe studii sociologice.

Au existat dezbateri legate de unele estimări ale serviciilor secrete, potrivit cărora procentul ar fi mult mai mare, însă aceste informaţii nu au fost vreodată confirmate de serviciile respective, rămânând doar la nivel de speculaţie.

Însă, chiar dacă luăm acel procent de 1%, vorbim despre aproximativ 440.000 de oameni radicalizaţi care trăiesc pe continentul european.

Radicalizare nu presupune, totuşi, că vor comite cu toţii atacuri teroriste. Asta pentru că vorbim de două tipuri de radicalizare, una ideologică şi una religioasă. În cazul acesteia din urmă ne referim la musulmanii care vor să îşi continue stilul de viaţă cu orice preţ - de la purtarea burqăi de către femei până la ierarhia familială - sau care vor să convertească alte persoane la religia lor.

În schimb, în cazul radicalizării ideologice este vorba mai degrabă de ceea ce ieri vorbea într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN fiul fondatorului Hamas: crearea unui califat islamic şi pedepsirea tuturor celor pe care îi consideră necredincioşi. Iar ţinta predilectă în acest caz sunt creştinii.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole