Antena 3 CNN Be EU Uniunea Europeană caută soluții pentru reabilitarea transporturilor. Care sunt pașii luați de Parlamentul European

Uniunea Europeană caută soluții pentru reabilitarea transporturilor. Care sunt pașii luați de Parlamentul European

Diana Dragotescu
1 minut de citit Publicat la 10:45 15 Aug 2020 Modificat la 10:45 15 Aug 2020

Pandemia de coronavirus pune o presiune în plus pe acest sector, unde europarlamentarii caută soluţii pentru păstrarea locurilor de muncă dar şi pentru a respecta pactul verde european, cunoscutul Green Deal.

Sabina Iosub a vorbit împreună cu europarlamentarul Massimiliano Salini la „Be EU” despre lucrurile care se schimbă în zona transportului și cum putem noi evolua.

Dicuțiile care se poartă acum la nivel european sunt foarte ample 

Massimiliano Salini a dezvăluit că discuțiile la nivel european pe tema transporturilor sunt foarte ample: „Sunt unele foarte ample, pentru că știm că transporturile sunt pilonul dezvoltării și ne cofruntăm cu multe provocări, mai ales acum după COVID-19.

„Modelul nostru sustenabil trebuie redefinit, împreună cu obiectivele noastre, fiindcă putem avea un model sustenabil, dar trebuie în primul rând să ținem oamenii angajați și nu este așa de simplu să reechilibrăm și să redefinim Green Deal și modelul de sustenabilitate, mai ales în sectorul transporturilor. Știți că transporturile sunt un pilon dar sunt și principala cauză a emisiilor de gaze. Trebuie deci să găsim un echilibru”, a explicat europarlamentarul la „Be EU”

Uniunea Europeană caută soluții pentru reabilitarea transporturilor. Care sunt pașii luați de Parlamentul European

Care sunt soluțiile pentru a reabilita zona transporturilor 

La nivel european sunt discutate mai multe posibilități: „Avem mai multe posibilități, în general cheia este inovația dar, dacă lăsăm la alegerea diferitelor părți implicate. Dacă impunem soluția, în mod normal blocăm inovația. Eu am apărat posibilitatea ca țări diferite să aibă perioade diferite în care să se ridice la nivelul-țintă. De pildă, pentru emisiile de gaze de seră, nivelul este de 50%. De la 50 la 55, eu cred că este o provocare foarte mare. Dar avem această nouă țintă europeană. Trebuie să respectăm diferitele țări și să nu impunem aceeași țintă”. 

„De pildă, acum se vorbește adesea de mașinile electrice, aici în Parlamentul European. Cred că mașina electrică este o alegere bună, dar este un mijloc de transport foarte scump. Încercăm să facem această tranziție dar avem nevoie de infrastructură și de o nouă tehnologie care să nu fie atât de scumpă. De pildă, gazul este o variantă pentru o tranziție bună. De aceea discuțiile din Parlamentul Europpean nu sunt așa de simple, dar trebuie să fie echilibrate și provocarea noastră este să încercăm să echilibrăm diferitele nevoi ale țărilor”, a explicat Massimiliano Salini.

Etichete: be EU transporturi
Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole