Antena 3 CNN Actualitate Uniforma, obligatorie în școli. Câți bani vor primi copiii pentru haine

Uniforma, obligatorie în școli. Câți bani vor primi copiii pentru haine

Maria Teodorescu
1 minut de citit Publicat la 20:00 11 Aug 2020 Modificat la 20:00 11 Aug 2020

Proiectul ce propune obligativitatea uniformei și acordarea unei subvenții pentru aceasta a fost inițiat de senatorul PMP Cătălin Iliescu. Proiectul vizează modificarea articolului 5 din Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ.

Potrivit modificărilor ce au fost avizate de Senat, în calitate de prim for sesizat, fiecare școală, în acord cu consiliul părinților și al elevilor, trebuie să-și aleagă ”un semn distinctiv: ecuson, eșarfă, uniformă sau alte asemenea”. 

Uniforma, obligatorie în școli. Câți bani vor primi copiii pentru haine

Elevii din învăţământul general obligatoriu de stat ar urma să primească câte 350 de lei pentru uniformă. ”Pentru acoperirea costurilor uniformelor şcolare se acordă o sumă de 350 de lei/ an şcolar pentru fiecare elev, sumă care se atribuie în cote egale în fiecare semestru. Fondurile necesare pentru aplicarea prezentei legi se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”, potrivit unui amendament al senatorului PSD Ecaterina Andronescu.

Propunerea legislativă urmează să fie votată și de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, în procedură de urgență. Dacă va trece și de Camera Deputaților, uniforma ar deveni obligatorie începând cu anul școlar 2021-2022.

Uniforma are ca efect reducerea nivelului de violență și agresivitate în rândul copiilor

„Purtarea uniformei școlare are ca efect reducerea nivelului de violență și agresivitate în rândul copiilor.

După introducerea uniformei, conform datelor furnizate de poliție, rata incidentelor violente din școli a scăzut cu 34%, numărul bătăilor între elevi s-a diminuat cu 51%, incidentele cu tentă sexuală s-au redus cu 74%, posesia de droguri, cu 69% și actele de vandalism cu 18%.

S-a demonstrat statistic că purtarea uniformei școlare a determinat cu 12% mai puține incidente legate de armele de foc și cu 15% mai puține incidente legate de folosirea drogurilor, în raport cu școlile care nu purtau uniforme", se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole