Antena 3 CNN Actualitate Ungurii care au făcut vaccinurile chinezesc și rusesc regretă amarnic alergerea făcută. Cu ce problemă majoră se confruntă acum

Ungurii care au făcut vaccinurile chinezesc și rusesc regretă amarnic alergerea făcută. Cu ce problemă majoră se confruntă acum

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 17:25 15 Noi 2021 Modificat la 17:25 15 Noi 2021

Pe Aeroportul Internațional Ferenc Liszt din Budapesta, oamenii așteaptă ore în șir pentru a face checkin-ul. Mulți dintre ei s-au aprobat pe ultima sută de metri și cu un vaccin aprobat în UE, potrivit Radio Europa Libera.

Până acum, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), care este responsabilă de evaluarea și supravegherea medicamentelor în UE, a aprobat doar patru vaccinuri: Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson & Johnson. Cetățenii și rezidenții UE care au primit aceste vaccinuri sunt în mare parte scutiți de testare sau carantină atunci când călătoresc în alte țări din UE.

Deși, Sinopharm nu are aprobare EMA, Organizația Mondială a Sănătății a aprobat utilizarea de urgență a acestui ser, ceea ce înseamnă că sunt câteva țări europene, printre care Austria și Spania, care acceptă persoanele imunizate cu acest vaccin. Sputnik nu are nici aprobarea EMA, nici OMS. În UE, doar Ungaria, Slovacia, Cipru și Grecia acceptă dovada imunizării cu serul rusesc.

Și rușii se confruntă cu aceeași problemă

Și rușii vaccinați cu Sputnik merg în străinătate pentru a primi seruri aprobate de Occident. În ultimele săptămâni, sute de ruși au călătorit în Serbia pentru a primi vaccinul Pfizer, profitând de „tururile de vaccinare” organizate de companiile din Belgrad.

Ungaria a fost prima țară din UE care a cumpărat serurile Sputnik și Sinopharm, la începutul anului 2021. Premierul Viktor Orban nu a mai vrut să aștepte vaccinurile aprobate de EMA și a apelat la Rusia și China.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole