Antena 3 CNN Economic Ungaria salută „soluţia” găsită în litigiul său cu Ucraina în privinţa petrolului rusesc

Ungaria salută „soluţia” găsită în litigiul său cu Ucraina în privinţa petrolului rusesc

de Milena Niță    |   

Ungaria a salutat marţi „soluţia” găsită de compania petrolieră naţională MOL pentru a continua să primească ţiţei transportat de gigantul rus Lukoil, aflat sub sancţiunile Kievului, prin Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

MOL a anunţat în urmă cu o zi că a ajuns la „acorduri cu furnizorii şi operatorii de petrol” ai conductei Drujba „pentru a asigura transportul către Ungaria şi Slovacia”.

Grupul maghiar a explicat într-un comunicat că „acum preia controlul volumelor de ţiţei de la graniţa dintre Belarus şi Ucraina", dând asigurări că acţionează „în deplină conformitate cu sancţiunile şi prevederile introduse în special de UE şi Ucraina”.

Budapesta a acuzat Kievul în iulie că i-a pus în pericol aprovizionarea cu energie prin blocarea livrărilor de la Lukoil, care furnizează o treime din importurile de petrol ale Ungariei, conform datelor oficiale.

Şeful diplomaţiei maghiare Peter Szijjarto a deplâns apoi lipsa intervenţiei Comisiei Europene, mergând până la a suspecta Bruxellesul că se află în spatele deciziei Kievului de a forţa Ungaria să găsească alte surse de aprovizionare.

Această ţară din Europa Centrală beneficiază de o scutire de la embargoul petrolier european decretat după lansarea ofensivei Moscovei, din cauza faptului că nu are ieşire la mare.

„Salutăm soluţia MOL”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, la un seminar la Institutul Dunării, un think tank conservator cu sediul la Budapesta.

„Este o soluţie tehnică, dar mesajul politic” transmis în acest caz de Comisie şi Ucraina rămâne problematic, a spus el, denunţând faptul că „securitatea energetică este folosită ca o armă, un mijloc de şantaj”.

Contactate de AFP, Bruxellesul şi Kievul nu au reacţionat imediat.

Premierul naţionalist maghiar Viktor Orban este singurul lider din UE care a menţinut, în ciuda războiului, legături strânse cu Kremlinul, în special în domeniul energetic, în timp ce relaţiile cu Kievul sunt tensionate.

 

Subiecte în articol: Ungaria Ucraina petrol petrol rusesc
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile