Antena 3 CNN Be EU Ungaria salută realegerea lui Donald Tusk în fruntea Consiliului European

Ungaria salută realegerea lui Donald Tusk în fruntea Consiliului European

1 minut de citit Publicat la 18:09 10 Mar 2017 Modificat la 18:09 10 Mar 2017

Realegerea lui Donald Tusk în funcţia de preşedinte al Consiliului European indică faptul că Uniunea Europeană poate funcţiona în continuare, a declarat vineri, la Bruxelles, premierul ungar Viktor Orban, potrivit MTI. 

La finalul Summitului UE de la Bruxelles, Orban a spus că Ungaria, unde la guvernare se află Fidesz şi creştin-democraţii, ambele membre ale Partidului Popular European (PPE), a susţinut candidatul PPE la preşedinţia Consiliului European, respectiv pe polonezul Donald Tusk. 

''Am făcut toate eforturile posibile pentru a deschide calea către un compromis delicat'', dar a fost o luptă pe care Polonia nu ar fi putut să o câştige, a spus şeful executivului ungar, cu referire la opoziţia Varşoviei faţă de candidatura lui Tusk la preşedinţia Consiliului European. 

Referitor la dezbaterea despre 'Europa cu mai multe viteze', Viktor Orban a subliniat că 'nu există Europa de prim rang şi Europa de rang secund, nici centru şi periferie şi, în general, avem cea mai puternică antipatie faţă de o Europă cu două viteze'. 

''În acelaşi timp, nu suntem împotriva ideii ca unele ţări să avanseze mai mult decât altele în gestionarea anumitor chestiuni'', a ţinut să precizeze premierul Ungariei. 

Viktor Orban a estimat că, în pofida tuturor dificultăţilor, Europa continuă să fie cel mai bun loc de trăit din lume, iar această poziţie trebuie să fie protejată. 

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene l-au reales joi pe Donald Tusk preşedinte al Consiliului European, în ciuda obiecţiilor Poloniei. 

"Sunt recunoscător pentru încrederea şi evaluarea pozitivă a Consiliului. Voi face tot ce îmi stă în puteri pentru o Uniune Europeană mai bună", a scris joi Donald Tusk pe Twitter.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole