Antena 3 CNN Politică Ungaria ne atacă la noi acasă! Tăcerea și toleranța României sunt exagerate

Ungaria ne atacă la noi acasă! Tăcerea și toleranța României sunt exagerate

1 minut de citit Publicat la 20:38 27 Iul 2018 Modificat la 20:38 27 Iul 2018

UDMR a înfiinţat un fond de solidaritate unde fiecare membru poate dona sume de bani pentru sprijinirea financiară a primarilor Uniunii condamnaţi de instanţe să plătească amenzi pentru neîndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc arborat pe clădirile instituţiilor.

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Horvath Anna, coordonatorul proiectului, a declarat că donaţiile vor fi colectate, în primul rând, de la cei peste 2.000 de aleşi locali ai Uniunii, de la parlamentari şi europarlamentari.

„Am înfiinţat în urmă cu o săptămână, prin intermediul unei asociaţii, un fond de solidaritate pentru primarii UDMR condamnaţi să plătească amenzi administrative de zeci de mii de lei pentru neîndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc arborat pe clădirile primăriilor, în urma unor procese pornite după somaţii primite de la prefecţi. Iniţiativa a pornit de la ultima decizie a instanţei care îl vizează pe fostul primar din Sovata, Peter Ferenc, obligat să plătească 42.000 de lei. Anterior, au mai fost cazurile primarilor din Mădăraş Ciuc şi din Miercurea Ciuc, obligaţi să achite 90.000 de lei, respectiv 75.000 de lei, amenzile fiind exorbitant de mari. În acest cont, se vor colecta donaţii, venite de la cei peste 2.000 de aleşi locali ai UDMR, parlamentari şi europarlamentari, şi se vor plăti acele amenzi”, a spus Horvath, făcând apel la întreaga comunitate maghiară să contribuie la acest fond, având în vedere alte decizii similare care pot să apară, deoarece mai sunt procese pe rol.

Potrivit acesteia, prin demersul iniţiat, UDMR doreşte să transmită şi un mesaj către comunitatea românească prin care să arate că acţiunile primarilor care au arborat diverse simboluri pe primării nu sunt cauze individuale ale lor, ca aleşi locali, ci aceştia au în spate comunităţi întregi.
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole