Ungaria a prezentat autocarele cu care vrea să trimită la Bruxelles solicitanţii de azil care ajung la graniţa sa cu Serbia și a provocat o reacţie furioasă din partea guvernului belgian. Este o „provocare care e contrară obligațiilor europene”, a declarat ministrul de Externe belgian, scrie Politico.
Ameninţarea Ungariei, lansată iniţial în august, a căpătat noi proporţii în ultimele zile cu o operaţiune mediatică în timpul căreia a fost dezvăluit un rând de autocare galbene ale companiei publice, special închiriate pentru această misiune, potrivit guvernului ungar.
"UE vrea să forţeze Ungaria să lase să intre migranţii ilegali pe care îi oprim la graniţa sudică a ţării", a declarat vineri ministrul ungar adjunct de interne Bence Retvari.
[GAL layout="3"]"Ei bine, după aplicarea procedurilor europene, le vom oferi un bilet dus gratuit către Bruxelles", a avertizat el. "Dacă Bruxellesul îi vrea, îi va avea", a adăugat oficialul ungar, scrie Agerpres.
Ungaria răspunde astfel la o amendă record de 200 de milioane de euro impusă în iunie de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea tratatelor europene privind dreptul de azil, însoţită de o penalitate zilnică de un milion de euro. Guvernul premierului Viktor Orban refuză să plătească, considerând decizia "nedreaptă" şi "scandaloasă".
Belgia: Această ameninţare este "inacceptabilă"
Această ameninţare este "inacceptabilă", a reacţionat secretarul de stat belgian pentru azil şi migraţie, Nicole de Moor, într-un comunicat. "Acest tip de bravadă este dăunător şi contraproductiv" şi "subminează solidaritatea şi cooperarea în cadrul Uniunii", a spus ea, avertizând împotriva "unei încălcări flagrante a acordurilor europene şi internaţionale".
„Politica de migrație este o provocare comună care trebuie abordată organizat și solidar de către toate statele membre”, a scris pe X ministrul belgian de externe și viitor comisar al UE, Hadja Lahbib.
Belgia a nominalizat-o pe Lahbib pentru noua componență a Comisiei Europene. Ea este cunoscută pentru atitudinea dură față de Budapesta, scrie Politico.
Întrebată despre această chestiune luna trecută, Comisia Europeană a preferat să nu comenteze, spunând că este obişnuită cu astfel de "declaraţii zgmotoase din partea Ungariei".
Fără să rateze nicio ocazie de a denunţa ceea ce el crede că este o înlocuire etnică în desfăşurare în ţările din Europa de Vest, premierul maghiar Viktor Orban se opune cu înverşunare sosirii migranţilor extra-europeni în ţara sa.
De la criza din 2015, el a baricadat Ungaria ridicând garduri la graniţele sale, spunând că vrea să "apere" o Europă "creştină". Dacă Budapesta nu plăteşte amenda, Comisia Europeană poate recupera sumele datorate prin deducerea lor din fondurile europene pe care nu le-a plătit încă. Bruxellesul încă îngheaţă 19 miliarde de euro pentru Ungaria pentru încălcarea principiilor statului de drept.