Antena 3 CNN Politică Unde era Traian Băsescu la Revoluția din 1989. „Pentru mine asta s-a văzut: o bulibășeală fără seamăn”

Unde era Traian Băsescu la Revoluția din 1989. „Pentru mine asta s-a văzut: o bulibășeală fără seamăn”

1 minut de citit Publicat la 09:44 31 Dec 2019 Modificat la 09:44 31 Dec 2019

”Eu n-am fost un participant la Revoluție. Eu am văzut Revoluția la televizor. Eram în Constanța, unde s-a produs doar o busculadă care a avut și oameni morți din cauza prostiei și a zvonurilor nenorocite cu teroriști. Dar n-am fost un participant”, a precizat Traian Băsescu, la Digi24.

„Eu am văzut Revoluția la televizor sau, dacă vreți, am văzut-o și prin prisma unor prostii incredibile. Vă dau doar două exemple. Dețineam funcția de inspector-șef al navigației civile. Și mă sună căpitanul-șef de la Galați, de la Căpitănia Galați: Domnul inspector-șef (în marina comercială s-a vorbit cu domnul și înainte de Revoluție), la Galați se spune că e infestată apa, iar infestarea s-ar fi făcut prin prizele din care se aprovizionează Galațiul cu apă din Dunăre. Rog aprobați să trimitem o șalupă la prizele de apă. Aprob să se ducă șalupa. Nu era atât de centralizată treaba, dar în situații de genul ăsta funcționa informația. Îi aprob și când se apropie șalupa, care avea doi ofițeri de căpitănie pe ea plus un specialist de la compania de apă, începe un foc de la uscat asupra șalupei incredibil. A murit un om!”, a povestit Traian Băsescu.

„Dincoace, la Portul Constanța, zvonuri formidabile: teroriștii care au debarcat la Neptun au scafandri și au pus mine în danele petroliere. Căpitanul-șef mă sună: Domnul inspector-șef, avem amenințare cu bombe plantate deja în danele petroliere. Zic: măi, nu cred, dar nici n-ai dreptul să ignori un asemenea zvon. Scoateți toate petrolierele din dană. Erau cinci petroliere sub operare. Le-am scos, le-am trimis la radă. Și trimit scafandrii Portului Constanța - Onaca era unul din ei - să inspecteze zona bazinului petrolier. Când s-au apropiat de zona bazinului petrolier, încep vedetele marinei militare un foc năpraznic asupra danelor petroliere, pentru că se apropia o șalupă care au zis ei că-i cu teroriști. Noi comunicam cu un comandament al marinei militare care domina deciziile tactice și strategice în Dobrogea. Am informat că se duce șalupa cu scafandri acolo”, a explicat Traian Băsescu.

„Deci, pentru mine asta s-a văzut la Revoluție: o bulibășeală fără seamăn. Iar la București o dramă s-a văzut, dar n-am participat la Revoluție și de regulă evit să par unul dintre cei care ar avea ceva de spus”, a spus fostul președinte.


 

Etichete: revolutie
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole