Antena 3 CNN Actualitate Locale Unchiul lui Leo de la Strehaia a murit într-un accident în Faţa Cremenii, Mehedinţi

Unchiul lui Leo de la Strehaia a murit într-un accident în Faţa Cremenii, Mehedinţi

<1 minut de citit Publicat la 15:23 18 Feb 2020 Modificat la 15:23 18 Feb 2020

Accidentul s-a produs, astăzi, pe DN 6, în afara localităţii Faţa Cremenii.

Două autoturisme s-au ciocnit frontal pe o porţiune de drum dreaptă, iar impactul a fost atât de puternic încât autoturismele au fost distruse în totalitate.

Martori la teribilul accident, alţi şoferi au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au cerut ajutor.

La locul accidentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu-Severin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Din nefericire, medicii nu au putut face nimic pentru şoferul unuia dintre autoturisme.

Bărbatul, unchiul lui Leo de la Strehaia, nu a putut fi salvat. Potrivit unor surse, acesta nu purta centura de siguranţă şi a fost aruncat din maşină.

Soţia sa, care se afla pe scaunul din dreapta-faţă, purta centura de siguranţă şi a supravieţuit.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Etichete: Strehaia
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole