Cel puţin 33 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte aproximativ 30 au fost rănite, în urma unui accident feroviar care s-a produs în sudul Republicii Democrate Congo, relatează postul radio Okapi, potrivit BBC.
Postul radio a transmis că trenul a luat foc după ce a deraiat într-o râpă, în zona Buyofwe din provincia Lualaba, existând informaţii că acesta transporta materiale inflamabile.
Trenul, care plecase din oraşul Lubumbashi, se îndrepta spre localitatea Luena, aflată la aproximativ 2.000 de kilometri de capitala ţării, Kinshasa.
Momentan nu se cunosc cauzele producerii accidentului feroviar.