Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tir cu zece tone de gunoaie din Spania a încercat să intre în România

Un tir cu zece tone de gunoaie din Spania a încercat să intre în România

A.I.
<1 minut de citit Publicat la 12:47 16 Sep 2024 Modificat la 12:47 16 Sep 2024

Un automarfar care venea din Spania încărcat cu zece tone de mașini de spălat industriale second hand a fost oprit să intre în țară, în Punctul de trecere a frontierei Borș II, anunță Agerpres, care citează un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, iar automarfarul era condus de un cetățean român.

Polițiștii au manifestat suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză și au solicitat sprijinul Comisariatului Județean din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că mașinile de spălat second hand erau, de fapt, deșeuri pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare importului.

Bunurile proveneau de la o societate comercială din Spania și urmau să ajungă la o firmă din România.

În consecință, autoritățile au blocat intrarea în țară a transportului din Spania, arată sursa citată.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole