Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tată și bebelușul lui, la un pas să fie spulberați de un BMW, pe trotuar

Un tată și bebelușul lui, la un pas să fie spulberați de un BMW, pe trotuar

de Vali Popovici    |   

Un bebeluș și tatăl său au fost la un pas să fie uciși, pe trotuar, de un BMW condus de un șofer beat. 

La un moment dat, tatăl s-a oprit pentru câteva clipe, cât să-i dea micuțului să bea apă. Apoi, s-au pus în mișcare și au apucat să facă doar câțiva metri până când autoturismul a pătruns cu viteză pe trotuar, lovind un indicator rutier și un hidrant, oprindu-se chiar în locul în care bărbatul și fiul lui se aflau cu câteva secunde înainte. 

Șoferul, care ar fi condus autoturismul sub influența alcoolului, a dat imediat cu spatele și a plecat în trombă, încercând să se facă nevăzut printre blocurile din zonă. 

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de la Poliția Municipiului Reșița, șoferul a fost identificat. Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat de 42 de ani.

Din fericire, în urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru determinarea alcoolemiei, urmând a fi întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Subiecte în articol: BMW accident Reşiţa
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile