Ioannis Alfieris a venit prima dată în România în 1979, ulterior a lucrat la Ambasada Greciei în ţara noastră, ca translator la nivel de preşedinţi.
Acesta a dezvăluit într-un interviu pentru Gândul.info că înaintea unei vizite pe care Ceauşescu urma să o facă în Grecia, dictatorul a cerut autorităţilor elene ca acestea să îi acorde tovarăşei sale de viaţă, peste noapte, titlul de academician, condiţionând, într-un fel, vizita sa în Grecia de acest lucru.
"A fost un moment destul de delicat, destul de greu. Bineînţeles că nu s-a acceptat", îşi aminteşte Ioannis Alfieris.
Un alt moment dificil a fost când, după o vizită efectuată de Nicolae Ceauşescu în Grecia la câteva mari universităţi, la întoarcerea în România, a cerut un referat. "Fiind la universitate, au fost observate cadrele didactice şi studenţii. Când a fost analizată problema, el (Ceauşescu-n.red.) a exclamat: <
În prezent în Grecia lucrează, după părerea lui, 50.000 de români. Spune că sunt peste 2.000 de căsătorii mixte între cetăţeni greci şi români, având în vedere că peste 50.000 de greci au terminat studiile în România.