Un tânăr în vârstă de 17 ani din Suceava a murit într-un accident de motocicletă în noaptea de marţi spre miercuri.
Alin Slusariuc postase un mesaj pe o reţea de socializare prin care pare că şi-a prevestit moartea. În urmă cu doi ani, tânărul postase o fotografie în care se afla pe motocicletă, însoţită de câteva vorbe cutremurătoare. „Dacă viteza mă va omorî într-o zi, să nu plângi pentru că eu zâmbeam”, este mesajul postat de Alin.
În timp ce conducea motocicleta la ieşirea din Suceava, spre Moara, băiatul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune frontală cu carcasa metalică de protecţie a unui contor de gaz. Impactul a fost prea puternic pentru ca medicii să-i mai poată salva viaţa, notează sucevanews.ro.