Antena 3 CNN Life Știinţă Un tânăr de 22 de ani a făcut o descoperire istorică, cu un detector de metale: „Este excepțională”

Un tânăr de 22 de ani a făcut o descoperire istorică, cu un detector de metale: „Este excepțională”

I.C.
1 minut de citit Publicat la 07:00 20 Aug 2024 Modificat la 09:17 20 Aug 2024

Un tânăr de 22 de ani a descoperit o comoară vikingă „excepțională”, formată din șapte brățări de argint, care demonstrează legăturile dintre scandinavi şi restul lumii Evului Mediu Timpuriu, a anunţat muzeul din Aarhus, unde au fost expuse.

„Este pentru prima oară când descoperim o comoară de acest tip atât de aproape de Aarhus, este atât excepţională cât şi foarte interesantă", a declarat Kasper Andersen, istoric la muzeul Moesgaard pentru AFP, potrivit Agerpres.

Datând din secolul IX, aceste bijuterii erau utilizate atât ca podoabe cât şi ca monedă de schimb, fiecare fiind făcută după un anumit standard de greutate.

„Acest lucru ne permite să înţelegem mai bine modul în care vikingii din această parte a Scandinaviei acţionau într-o lume globală, din Asia occidentală până la Atlanticul de Nord", a declarat istoricul.

Una dintre brăţări, în spirală, este o piesă de inspiraţie rusă sau ucraineană, iar alte obiecte similare au fost găsite în Irlanda, conform explicaţiilor lui Kasper Andersen.

„Cunoşteam aceste tipuri de brăţări, dar în acest caz, acestea sunt exemplare foarte vechi, care leagă Scandinavia şi în special Aarhus de Est şi de Vest", a mai subliniat el.

Brăţările au fost descoperite în cursul primăverii de un student la arheologie cu un simplu detector de metale.

Studentul, pe nume Gustav Bruunsgaard, 22 ani, a descoperit o primă brăţară într-un sit localizat la nord de Aarhus, al doilea oraş ca mărime din Danemarca şi s-a întors la faţa locului câteva zile mai târziu, descoperind şi restul de şase brăţări.

„Am făcut săpături pe locul unde au fost găsite, dar nu am descoperit şi alte artefacte, aşa că presupunem că cineva le-a îngropat pentru a le ascunde şi nu le-a recuperat niciodată", a conchis istoricul.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole