Antena 3 CNN Externe Un suporter Burnley, înjunghiat la Atena, înaintea meciului cu Olympiakos Pireu

Un suporter Burnley, înjunghiat la Atena, înaintea meciului cu Olympiakos Pireu

<1 minut de citit Publicat la 11:41 24 Aug 2018 Modificat la 11:41 24 Aug 2018

Un suporter al echipei engleze de fotbal Burnley a fost înjunghiat în picior, iar alţi patru au fost răniţi în încăierările care au avut loc la Atena, înaintea meciului de joi, cu Olympiakos Pireu, din play-off-ul Europa League, a anunţat gruparea din Premier League, citată de Reuters.

BBC a relatat că 23 de fani ai echipei Burnley au fost arestaţi pentru faptul că au produs incidente în stare de ebrietate, dar clubul a subliniat că majoritatea celor 900 de suporteri care au făcut deplasarea în Grecia au avut un ''comportament impecabil''.

Burnley a precizat că toţi suporterii răniţi s-au deplasat independent la stadion, în afara grupului organizat.

Burnley a fost învinsă de Olympiakos cu 3-1, prin golurile marcate de Kostas Fortounis (două, ultimul din penalty) şi Andreas Bouchalakis, respectiv Chris Wood (penalty), oaspeţii jucând din min. 60 în zece oameni, după eliminarea lui Ben Gibson.

Manşa a doua va avea loc pe 30 august, în Albion.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole