Antena 3 CNN Externe Un spion italian a fost ucis cu lichior de piersici cu cianură, în Tunisia. Alți 3 agenți care au băut mai puțin sunt la spital

Un spion italian a fost ucis cu lichior de piersici cu cianură, în Tunisia. Alți 3 agenți care au băut mai puțin sunt la spital

de Naty Badea    |   

Cină otrăvită pentru mai mulţi agenţi secreţi italieni: un ofițer a murit după ce a băut un lichior de piersici care conținea cianură, iar alţi trei agenţi otrăviţi au fost internați în stare gravă în spital, unul dintre ei în comă indusă.

Aflat în oraşul Hammamet, în Tunisia, un agent secret italian, care oficial figura că s-ar fi retras la pensie, a fost găsit mort prin otrăvire cu cianură după o cină organizată de un fost membru al Poliției de Stat, eveniment la care au participat cel puțin trei dintre foștii săi colegi și soțiile acestora.

În acest caz controversat s-a sesizat şi comisia parlamentară pentru controlul serviciilor secrete din Italia, care a cerut deja informații agențiilor de securitate italiene, dar și autorităților tunisiene care investighează.

În plus, conform La Repubblica, există și o anchetă asupra unui presupus șef al mafiei, acuzat de spălare de bani, la care se pare că unul dintre cei prezenți la cină ar fi participat.

Potrivit primelor cercetări, agentul pensionar al Agenției de Informații Externe și Securitate (Aise) a murit la o săptămână după ce a ingerat o băutură alcoolică de casă, obținută din fermentarea sâmburilor de piersici în alcool etilic. Alți trei italieni care se aflau la masa lui ar fi fost internați la un spital din Tunisia pentru că, spre deosebire de agentul mort, se pare că băuseră din lichior doar cantităţi mici. Unul dintre ei, agent de la AISI (Agenţia de Securitate Internă), plasat inițial în comă indusă, acum își revine încet încet. Consulatul italian a intervenit şi a furnizat de urgenţă serul necesar pentru a anula efectele intoxicației cu cianuri, substanţe extrem de periculoase și greu de neutralizat.

Respectivii agenţi se pare că făcuseră parte dintr-o echipă care a participat la investigațiile care au culminat cu arestarea, în august anul trecut, în Tunisia, a lui Angelo Salvatore Stracuzzi, cunoscut drept Regele Betonului, după o serie de investigații efectuate de Poliția Financiară din Palermo, sub supravegherea Direcției Regionale Anti-Mafia și coordonate împreună cu Interpol. 

Autopsia deja efectuată fostului agent ar confirma moartea acestuia prin otrăvire cu cianură.

Subiecte în articol: spioni Italia servicii secrete
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile