Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812 au fost externate, dintre care 21.129 de pacienți vindecați și 1.683 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Totuși, potrivit unui specialist, izolarea şi carantina nu par a fi soluţia pentru ca românii să fie feriţi de coronavirus. Și asta pentru că după o nouă perioadă de restricţii, românii ar putea să revină la vechile obiceiuri.
"Autocontrolul şi disciplina nu sunt o caracteristică psihoculturală a românilor", explică profesorul Daniel David, autorul lucrării „Psihologia poporului român”.
„Este clar că regulile nu sunt bine implementate şi bine respectate, şi asta din mai multe motive. Cauza originală este legată de modul în care am făcut trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă”, a spus psihologul Daniel David, totodată rector al Universităţii Babeş-Bolyai.
Astfel, românii au tendinţa ca, după starea de urgenţă, să încerce să compenseze perioada în care o parte din comportamente au fost reprimate.
„Pe perioda stării de urgenţă românii au avut un patern comportamental care se leagă de ceea ce noi în psihologie numim supresie. Când elimini condiţiile de supresie, comportamentul suprimat reapare cu o intensitate mai mare, cu o durată mai mare, cu frecvenţă mai mare", a explicat Daniel David.
Tot mai mulți pacienți tineri cu coronavirus
Numărul pacienților tineri infectați cu coronavirus, care ajung la spital, este tot mai mare, atrage atenția medicul Beatrice Mahler. Coronavirusul afectează plămânii, uneori în mod foarte agresiv. Astăzi s-a raportat un nou deces al unui tânăr de până în 39 de ani, la fel ca și ieri.
"Sunt mult mai mulți pacienți tineri simptomatici, care se prezintă cu forme de boală moderate, cu afectare pulmonară. Cel puțin la Institutul Marius Nasta asta constatăm.
Este un semnal de alarmă care trebuie să ne îngrijoreze pe toți. Înseamnă că sigur această categorie de vârstă e una care intră în categoria de risc, mai ales ținând cont de modul în care pare să se transmită în acest moment", a declarat la Antena 3 medicul beatrice mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.