Antena 3 CNN Externe Diaspora Un soldat român membru al trupelor ONU, investigat pentru abuzuri sexuale

Un soldat român membru al trupelor ONU, investigat pentru abuzuri sexuale

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 21:15 29 Apr 2017 Modificat la 21:15 29 Apr 2017

Un soldat român, membru al misiunii ONU de menţinere a păcii în Republica Democrată Congo (MONUSCO), este acuzat că a abuzat sexual o localnică minoră şi se presupune că el este tatăl copilului pe care aceasta l-a născut, relatează sâmbătă BBC citând un oficial de rang înalt din cadrul ONU. 

Soldatul român a fost suspendat şi el este în prezent investigat împreună cu alţi patru membri ai trupelor de menţinere a păcii, acuzaţi pentru delicte similare, dar comise împotriva unor femei adulte. Doi dintre ei provin din Africa de Sud şi nu fac parte din personalul militar, iar ceilalţi doi sunt militari din Burundi şi Niger. 

Fata care ar fi fost agresată sexual de soldatul român a fost preluată în îngrijire de către UNICEF. 

Un purtător de cuvânt al misiunii MONUSCO a declarat că sunt examinate şi alte plângeri privind abuzuri sexuale comise de soldaţi sau ofiţeri de poliţie trimişi în RD Congo din Africa de Sud, Senegal şi Uruguay. 

Trupele ONU de menţinere a păcii desfăşurate în statele africane sunt adesea acuzate de numeroase delicte de acest fel.

Sursă: Agerpres
Etichete: abuz sexual Congo
Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole