Antena 3 CNN Actualitate Locale Un șofer de autocar din Arad a fost lăsat fără permis din cauza unei postări pe Facebook

Un șofer de autocar din Arad a fost lăsat fără permis din cauza unei postări pe Facebook

<1 minut de citit Publicat la 10:31 13 Feb 2019 Modificat la 10:31 13 Feb 2019

Şoferul unui autocar a fost căutat şi găsit de poliţiştii arădeni după ce pe Facebook a fost distribuită o fotografie în care se vede cum, pe şoseaua de centură a municipiului Arad, a efectuat o depăşire pe linie continuă în curbă, el fiind lăsat fără permis de conducere o lună.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Lorena Radu, a declarat, marţi, că fotografia fusese postată pe un grup de pe Facebook, fiind "surprinsă o abatere de la regimul circulaţiei rutiere, de natură să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic".

"În fapt, în fotografie se observă cum un autocar care se deplasa pe centura Nord-Vest, într-o curbă la stânga şi pe linie continuă, a intrat în depăşirea unei coloane de autoturisme. Drept urmare, poliţiştii Biroului Rutier s-au autosesizat, reuşind la scurt timp identificarea respectivului conducătorul auto", a declarat Lorena Radu.

În cazul şoferului a fost dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioada de 30 de zile, el primind şi o amendă de 580 de lei. 

Sursă: Agerpres
Etichete: autocar Arad
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole