Un bărbat a fost trimis în judecată, după ce un pasager luat la ocazie a coborât din camionul său şi a traversat strada fără să se asigure, fiind accidentat mortal de un alt vehicul, potrivit adevarul.ro.
Procurorii au decis că şoferul care l-a luat la ocazie ar fi obturat vederea celui de-al doilea conducător auto, cauzând astfel producerea accidentului mortal.
Curtea de Apel Suceava l-a achitat pe inculpatul Gheorghe Zaharie, trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. Decizia magistraţilor suceveni este definitivă.
Anchetatorii au stabilit că şoferul care a lovit mortal pietonul conducea regulamentar, având o viteză de 36 km/h în localitate, el scăpând de răspunderea penală, procurorii hotărând că nu se impune trimiterea sa în judecată.
Bărbatul mort a fost găsit vinovat pentru că a traversat prin loc nepermis şi fără să se asigure.