Un bărbat de doar 26 de ani, din Pitești, a suferit un accident cumplit în Germania, miercuri, în urma căruia și-a pierdut viața. Tânărul urma să devină tată în trei luni.
Casian Niculae era șofer și făcea curse internaționale. Bărbatul conducea un camion și miercuri, cel mai probabil din cauza oboselii, a intrat într-un TIR parcat pe banda de urgență. Accidentul a avut loc pe o autostradă din Germania, în apropiere de orașul Stuttgart, potrivit ziaruldearges.
Familia și prietenii bărbatului sunt șocați de evenimentul cumplit și cred că acesta și-a presimțit moartea fiindcă lăsase un mesaj ciudat pe Facebook înainte de accident, o declarație pentru iubita lui.
“Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor frumoase!”.