Un român s-a trezit peste noapte cu suma de 100.000 de lei în cont fără nicio explicaţie privind sursa de provenienţă. Totul după o eroare a reprezentanţilor firmei de salubritate din Iaşi care au virat suma în contul greşit când au vrut să plătească furnizorul de combustibil.
Acum, Salubris SA a dat în judecată două bănci în încercarea de a recupera banii. Situaţia este însă una extrem de dificilă pentru că persoana care a primit cadoul nesperat a scos banii din cont.
Astfel, Judecătoria Iaşi a constatat că Salubris a solicitat obligarea unor instituții bancare la restituirea sumei de 131.702,98 lei.
Cei de la Salubris au precizat în instanță că, în urma relațiilor contractuale pe care le are cu un furnizor de combustibil, pe data de 1 martie 2017, a primit o notificare din partea acestuia, prin care îi comunica numărul de cont în care urmau a fi efectuate plățile începând cu data de 1 martie 2017, iar, pe 3 martie 2017, a efectuat plata contravalorii unei facturi, în contul indicat de acea societate.
Cei de la Salubris au mai menționat că a fost virată suma amintită în contul indicat, dar fără a verifica dacă respectivul cont aparține furnizorului, conform procedurii uzuale și fără a sesiza faptul că plata făcută nu îi aparține respectivei firme, ci unei persoane fizice, care a retras suma de bani de la diferite bancomate.