Unul dintre judecătorii federali care lucrează la Curtea de Apel din San Francisco, unde s-a decis joi ca ordinul lui Donald Trump privind imigraţia să rămână suspendat, are origini româneşti.
Este vorba despre Alex Kozinski, unul dintre cei mai respectaţi magistraţi ai acestei Curţi, scrie publicaţia „The Huffington Post“, care prezintă pe larg povestea acestuia, potrivit adevarul.ro.
Alex Kozinski s-a născut la Bucureşti în anul 1950 şi a fugit din România comunistă în anul 1962, împreună cu părinţii săi - Moses şi Sabine. Nu s-a ferit să vorbească public despre experienţa sa de imigrant şi chiar a glumit pe această temă, spunând că s-a transformat brusc dintr-un băiat comunist într-unul capitalist după ce a ajuns la Viena, în drumul său spre Statele Unite, unde a făcut cunoştinţă cu „guma de mestecat, ciocolata şi cu bananele“.
Deşi judecătorul născut în România nu a făcut parte din comisia care a decis privind ordinul legat de imigraţie, el ar putea totuşi să-şi exprime punctul de vedere cu privire la legalitatea decretului în funcţie de modul în care va evolua situaţia.
În cazul în care va exista o nouă audiere, de data aceasta în faţa a 11 judecători, Alex Kozinski ar putea fi unul dintre ei.