Antena 3 CNN Actualitate Social Un român din trei va avea peste 65 de ani şi va ieşi la pensie, în anul 2060

Un român din trei va avea peste 65 de ani şi va ieşi la pensie, în anul 2060

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 23:29 11 Dec 2022 Modificat la 23:29 11 Dec 2022

În urmă cu şapte ani, în anul 2015, statistica era cu totul alta: vorbeam de un român din cinci care are peste 65 de ani.

Mai mult, în anul 2070, românii vor sta la pensie cu aproape zece ani mai mult decât în prezent: circa 23 de ani bărbaţii şi aproape 27 de ani femeile.

Creșterea vârstei petrecută la pensie a crescut datorită progresului medicinei.

În România, pensia medie este de circa 1.600 de lei, iar cea minimă este de 1000 de lei din 1 ianuarie 2022. Până la această dată, pensia minimă a fost de 800 de lei.

Însă, până în 2060 sumele ar urma să crească și toată lumea se întreabă cine le va mai produce, din moment ce unii din oameni ar urma să beneficieze de pensie o perioadă mai lungă de timp.

Soluția venită din partea Europei și care probabil va fi folosită și în România este vârsta creșterii de pensionare. În Franța, Belgia, Olanda se vorbește foarte mult despre acest subiect, în momentul de față, doar că nu există soluții concrete.

Sunt țări unde creșterea vârstei de pensionare este deja o realitate, oamenii ieșind la pensie la 67-70 de ani, însă nu încă în România.

Etichete: pensii pensionari
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole