Antena 3 CNN Actualitate Un român din Deva a inventat un mecanism care creşte autonomia maşinilor electrice cu 30%

Un român din Deva a inventat un mecanism care creşte autonomia maşinilor electrice cu 30%

1 minut de citit Publicat la 11:38 24 Oct 2019 Modificat la 11:38 24 Oct 2019

Un inginer din Deva a gândit şi pus pe hârtie un mecanism ce permite creşterea autonomiei maşinilor electrice cu circa 30%, prin faptul că invenţia sa, aplicată la transmisia acestui gen de automobile, se reflectă într-un consum de energie mai mic şi, implicit, în mărirea duratei în care autovehiculul poate fi folosit după o singură încărcare la priză.

Invenţia inginerului Romeo Cătălinoiu se numeşte reductor mecanic cu raport de transmisie variabil autoadaptiv şi a fost dusă la bun sfârşit după doi ani de studiu şi cercetare.

"În stadiul actual se ştie că transmisia automobilelor propulsate de motoare electrice este asigurată de un reductor cu o singură treaptă, ceea ce face ca motorul electric să lucreze pe o plajă destul de largă de turaţii. Având un consum destul de mare de energie, autonomia este relativ scăzută. Acest reductor are, teoretic, o infinitate de rapoarte de transmisie cuprinse între două valori constructiv alese, ceea ce face ca motorul electric să lucreze pe o plajă restrânsă de turaţii, rezultând un consum de energie mai mic şi o autonomie mai mare", a declarat Romeo Cătălinoiu.

Cu respectiva invenţie, inginerul din Deva a reuşit să câştige, în această toamnă, o bursă în valoare de 10.000 de lei la Salonul Auto Bucureşti (SAB), premiul fiind acordat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României şi de SAB.
 

Varianta prezentată la SAB permite creşterea autonomiei de funcţionare a maşinii electrice cu 30%. Inventatorul a apreciat, însă, că într-o variantă perfecţionată este posibilă o reducere a consumului de energie cu 45%, ceea ce se va reflecta, direct proporţional, şi în autonomia automobilului electric.

"Ajută în sensul că se pot parcurge mai mulţi kilometri cu o singură încărcare a bateriei. Eu zic că se poate ajunge şi la 400 de kilometri", a estimat inventatorul.

Romeo Cătălinoiu a menţionat că va breveta invenţia, urmând ca anul viitor să fie prezentată sub forma unui prim produs la SAB.

"Împreună cu Fundaţia Dan Voiculescu vom trece la pasul doi, brevetarea ei şi realizarea unui produs funcţional pe care vrem să-l prezentăm anul viitor la Salonul Auto", a menţionat inventatorul.

Romeo Cătălinoiu are 49 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la reprezentanţa unei cunoscute mărci de automobile din Deva.

Sursă: Agerpres
Etichete: masini electrice
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole