Antena 3 CNN Actualitate Un român de 39 de ani va primi bani grei de la Guvern! Cum a ajuns statul să îi fie dator

Un român de 39 de ani va primi bani grei de la Guvern! Cum a ajuns statul să îi fie dator

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 19:48 24 Oct 2018 Modificat la 19:48 24 Oct 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunţat miercuri că a luat notă de faptul că guvernul României a ajuns la o înţelegere amiabilă cu un bucureştean amendat, în 2013, de jandarmerie pentru participare la un protest neautorizat. CEDO a decis, în consecinţă, să renunţe la continuarea acţiunii.

Alexandru Dragoş Savu, de 39 de ani, din Bucureşti, a recurs la CEDO reclamând încălcarea articolului 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la libertatea de expresie, după ce justiţia din România a menţinut amenda.

CEDO precizează că a primit, la 26 iunie şi 16 iulie a.c., declaraţiile părţilor privind acceptarea înţelegerii amiabile, prin care reclamantul renunţă la acţiune, iar guvernul român se angajează să-i achite în termen de trei luni suma de 4500 de euro, echivalent în lei, ca despăgubiri şi cheltuieli de judecată, la care se adaugă, în caz de întârziere, o dobândă calculată la rata de creditare marginală a BCE (Banca Centrală Europeană) plus trei puncte procentuale.

Plata va constitui soluţia definitivă a cazului, notează CEDO.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole