Poliţia olandeză a reţinut un individ de naţionalitate română care a ameninţat cu cuţitul mai mulţi oameni în incinta aeroportului Schiphol din Olanda.
Joanna Helmonds, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei militare din Olanda, a precizat că nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului petrecut joi seară, informează agenţia The Associated Press.
Helmonds a afirmat că „investigaţia este în curs de desfăşurare, însă nu se crede că există un motiv terorist”.
Bărbatul a fost reţinut într-o zonă publică cu magazine şi restaurante.
Individul este de naţionalitate română, are 47 de ani şi locuieşte la Haga.
Sursă: Mediafax